După ce au ajuns la guvernare, îşi aduc stăpânii acasă. Victor şi Viorel Ţopa ar putea reveni în Republica Moldova
Se pregăteşte terenul pentru revenirea condamnaţilor penali Victor şi Viorel Ţopa. Aceştia vor să scape de pedeapsă, după ce Andrei Năstase, finul de cununie al unuia dintre ei, a ajuns la guvernare. Mai exact, cei doi, care se ascund de autorităţile moldoveneşti de ani buni în Germania, au solicitat Curţii Supreme de Justiţie revizuirea dosarelor prin care au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru delapidări, uz de fals și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Victor Ţopa, care este naşul ministrului de interne, Andrei Năstase, cere revizuirea deciziei din 2013, prin care Curtea Supremă i-a menținut sentința de condamnare la 10 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip închis.
Potrivit Ziarului de Gardă, Ţopa, împreună cu un complice, au deposedat prin șantaj mai multe persoane de acţiunile pe care le aveau la o bancă și le-au cauzat daune materiale de 31,5 milioane de lei. La CSJ a apelat şi Viorel Ţopa.
Mai exact, una dintre acționare, Galina Prodisveț, ar fi fost reținută de două persoane necunoscute la Moscova și dusă la poliție unde a fost influențată psihic, amenințată cu extrădarea în Republica Moldova, acolo unde era vizată într-un dosar penal, și amenințată cu aplicarea violenței fizice în privința sa și a rudelor apropiate, dacă nu ar transmite acțiunile deținute la bancă în favoarea persoanelor de încredere ale lui Victor Țopa.
Prin intermediul avocatului Dumitru Pavel, care este şi membru CEC, el a depus recurs de anulare în dosarul în care, la 24 octombrie 2013, a rămas definitivă condamnarea la opt ani de închisoare.
Ziarul de Gardă scrie că în acest dosar Viorel Ţopa a fost condamnat pentru delapidarea Băncii de Economii și a fost obligat să întoarcă un credit de 400 de mii de dolari.
Decizia a fost pronunţată de Judecătoria Buiucani şi a fost menţinută de toate instanțele superioare.
Potrivit Ziarului de Gardă, apărătorul lui Viorel Țopa în acest dosar, în perioada în care a fost examinat în instanțele naționale, a fost Andrei Năstase, actualul ministru de Interne.
De asemenea, avocatul său, Dumitru Pavel, a mai cerut revizuirea deciziei din mai 2019 prin care a devenit definitivă pedeapsa de nouă ani de închisoare pentru uz de fals și spălarea banilor în proporții deosebit de mari.
Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă scriu că atunci a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru complicitate şi cumnatul său, Răzvan Paveliu, pentru falsificarea semnăturii unui partener de afaceri.
După aceasta, lui Viorel Țopa i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani. În privința celor doi au fost dispuse mandate de arestare și au fost anunțaţi în căutare internaţională.
De menționat că apărătorul lui Viorel Țopa în aceste dosare este Dumitru Pavel, numit membru al Comisiei Electorale Centrale din partea PPDA, la scurt timp după ce Năstase a ajuns la guvernare.
Acesta a declarat pentru jurnaliştii de la Ziarul de Gardă că statutul respectiv nu presupune suspendarea licenței de avocat, ci doar impune interdicția de a participa în ședințe de judecată în perioada electorală.