După ce au intimidat presa ani la rand, comuniştii se declară apărătorii presei şi acuză mai multe instituţii de stat
Comuniştii, cei care au intimidat presa de mai mai multe ori până acum, au devenit brusc apărătorii unei părţi a ei. Deputaţii PCRM consideră că situaţia posturilor de televiziune care au fost schimbate din pachetele unor operatori prin cablu reprezintă un atac la adresa libertăţii de exprimare. Aceasta şi alte câteva opinii au fost exprimate în cadrul unei conferinţe de presă.
"Ceea ce s-a întamplat în ultimele două săptămâni pe 31 decembrie, pe 12 şi 13 ianuarie, cu libertatea de exprimare, este prelungirea infracţiunilor care au început acum un an", a declarat deputatul PCRM Grigore Petrenco.
Deputaţii PCRM susţin că structurile mafiote au orchestrat lucrurile şi că Serviciul de Informaţii şi Securitate a dat operatorilor prin cablu indicaţia să stopeze retransmiterea a trei posturi TV. La rândul său, SIS a dezminţit speculaţiile conform cărora ar avea implicaţii în activitatea cabliştilor. Potrivit SIS, astfel de afirmaţii au scopul de a prejudicia reputaţia instituţiei.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului a fost, însă, cel care a lămurit situaţia. Potrivit instituţiei, modificarea prezenţei unor posturi tv în pachetele operatorilor s-a produs din cauza lipsei contractelor pentru anul 2014 între cablişti şi posturile respective.
"Au fost invocate motivele economice precum că posturile TV respective nu au încheiat contracte pentru 2014 cu distribuitorii de servicii respectivi. Din acest considerent, distribuitorii de servicii au deconectat semnalele acestor trei posturi TV", a explicat preşedinte CCA, Marian Pocaznoi
În ciuda faptului că astăzi iau apărarea unei părţi a presei, de-a lungul timpului mai mulţi deputaţi ai PCRM, inclusiv liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, au insultat jurnaliştii mai multor posturi de televiziune.
În prezent, situaţia celor trei posturi de televiziune a fost remediată conform dispoziţiilor Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
- Democraţii fac apel la dialog între operatorii de cablu şi posturile TV: Acest subiect nu trebuie speculat în mod manipulator
- Partidele de la guvernare, Ambasada SUA şi OSCE, îngrijorate de mutarea mai multor posturi TV din pachetele unor operatori prin cablu
- Situaţia posturilor TV care au fost schimbate în pachetele de bază ale unor operatori prin cablu va fi rezolvată până mâine