După ce au pus mâna pe câmpuri petrolifere în Irak, islamiştii au început contrabanda cu ţiţei
Organizaţia teroristă Stat Islamic, ce duce lupte în Irak şi Siria şi ameninţă cu formarea unui califat, obţine venituri considerabile din contrabanda cu petrol. Potrivit Iraqi Oil Report, militanţii vând combustibil zilnic în valoare de 1 milion de dolari.
Presa scrie că islamiştii cer un preţ de doar 25 de dolari pentru un baril de petrol. Combustibilul este transportat prin metode de contrabandă în Turcia şi Iran.
Militanţii au acces la resurse importante după ce au preluat o rafinărie de petrol din oraşul Mosul din Irak. De asemenea, ei deţin şi controlul asupra celui mai mare câmp petrolier sirian.
Gruparea Stat Islamic vrea să unească toate regiunile locuite de musulmani sau care au făcut parte cândva din Islam. Organizaţia teroristă a fost exclusă din al-Qaeda, fiind considerată prea radicală.