Virusologul Yannick Simonin, de la Universitatea din Montpellier, spune că de mai mulți ani specialiștii se așteptau la emergența unui nou virus. Nu înseamnă că se așteptau neapărat la apariția unei boli de tipul Covid-19, de amploarea pe care o cunoaște azi, dar cercetătorii care lucrează în domeniul emergenței virale erau conștienți de câțiva ani că la un moment dat va apărea.

Dacă este vorba strict despre coronavirus, deja ne-am confruntat cu el și în trecut, sub forma SARS-CoV sau SARS-CoV-1. Numai că este foarte dificil de anticipat când apare un nou coronavirus cu transmitere la om, pentru că aceste coronavirusuri provin de la animale, care au adevărate „rezervoare”, încă neidentificate, scrie digi24.ro.

În schimb, există alte virusuri care sunt monitorizate de oamenii de știință și despre care se știe deja că se pot propaga și că au potențial epidemic. Poate nu ar crea o pandemie așa de amplă ca cea din prezent, dar pentru oamenii de știință este clar: trebuie să ne așteptăm la apariția de noi virusuri în anii care vor veni, ale căror răspândire și factor de risc pentru om depind de locul de unde vor apărea, a explicat specialistul francez într-un interviu publicat de Ouest-France.

Țânțarul, un vector periculos

Atunci când apare un virus, el poate fi transmis de mai mulți vectori: țânțari, căpușe sau alte insecte, precum muștele de nisip.

În mod sigur, schimbarea climatică are și ea o influență în ceea ce privește aria de răspândire și durata prezenței acestor vectori. Țânțarul tigru, de exemplu, este purtătorul agenților patogeni care provoacă mai multe boli - denga, Zika, West Nile. Iar în ultimii ani, prezența lui este constatată în tot mai multe zone unde nu se întâlnea în mod obișnuit. 

Febra dengue sau febra hemoragică este potențial mortală și se manifestă prin detresă respiratorie asociată unor hemoragii multiple. Din fericire, această formă gravă este dezvoltată doar de circa 1 la sută dintre persoanele infectate. 

Un alt virus transmis de țânțarul tigru este chikungunya, izolat la începutul anilor 50 pe platoul Makonde din Tanzania. Foarte răspândit în Antile, acest virus provoacă dureri articulare persistente, care pot dura câțiva ani de la infecția inițială. Poate da complicații oculare, neurologice și cardiace. 

Virusul Zika a fost „vedetă” în presă acum trei ani, când a provocat o epidemie masivă în America Latină, în special în Brazilia. Particularitatea acestui virus, originar din pădurea Zika din Uganda, este capacitatea sa de a provoca afectări neurologice grave la nou-născuți, inclusiv microcefalie. Este o malformație ce duce la o creștere insuficientă a creierului, ceea ce provoacă epilepsie, infirmitate motrice cerebrală, tulburări de învățare, pierderea auzului, probleme vizuale. Un studiu recent publicat de revista Nature Medicine a arătat că la trei ani de la infecție, copiii expuși la virusul Zika în timp ce erau în stadiul de făt dezvoltă noi complicații neurologice. O altă particularitate a virusului Zika este capacitatea sa de a se transmite pe cale sexuală, ceea ce este o excepție în cazul unei arbovirus, familia din care face parte. 

Acțiunile omului contribuie la propagarea de noi virusuri

Se știe că activitatea umană modifică comportamentele animale. Despăduririle, de pildă, obligă animalele să se deplaseze. Și cu cât sunt mai dese contactele dintre oameni și animale, cu atât mai mult este facilitată trecerea virusurilor de la animal la om. S-a întâmplat în cazul gripelor aviare A(H5N1) și A(H9N2) și porcine A(H1N1) și A(H3N2).

Tot despăduririle au accelerat propagarea Ebola în Africa, vectorul fiind liliecii. 

Pe de altă parte, propagarea unui virus este mai rapidă acum sub efectul globalizării. Odată cu explozia traficului aerian din ultimii ani, totul se mișcă foarte repede. Conexiunile dintre țări fac dificilă izolarea unei infecții virale foarte contagioase, cu atât mai mult când există faze asimptomatice în evoluția ei. 

Arbovirusurile sunt transmise obligatoriu printr-un vector artropod (țânțar, căpușe, muscă) de la păsări către mamifere sau om, prin ciupitură.

Virusul West Nile, de exemplu, există în rezervorul natural al anumitor specii de păsări, deși nu toate au fost clar identificate. Inițial, virusul era transmis de o anumită specie de țânțar, nu de țânțarul tigru, care este totuși un țânțar destul de comun. Înainte de Covid-19, acest virus a provocat cea mai mare epidemie comunitară înregistrată vreodată pe continentul european: 2.083 de cazuri confirmate, soldate cu 181 de decese în 12 țări. Nici cazurile importate nu sunt lipsite de risc, pentru că o persoană infectată poate, dacă vectorul este prezent, să transmită la rândul său boala unei alte persoane. 

Toate virusurile sunt transmise de animale?

Inițial, da, toate virusurile au un rezervor animal. Țânțarii sau căpușele nu sunt purtători de virus, ci sunt vectori, adică joacă rolul unor intermediari în transmiterea virusului de la animal la om.

Căpușele pot transmite la om boala Lyme, o formă de febră hemoragică sau encefalită. Encefalita transmisă de căpușe provoacă circa 10.000 de cazuri de îmbolnăvire pe an, iar virusul se întâlnește în Europa de Nord. Rezervorul sunt rozătoarele. 

Animalele noastre de companie, câinii și pisicile, pot atrage căpușele. Pot să fie ei vectori ai acestui virus? Până în prezent, așa cum este și cazul coronavirusului, nu există dovezi ale unei transmiteri de la animalul de companie la om. Sigur, animalele de companie pot fi pozitive la coronavirus, dar ele nu au o încărcătură virală suficientă pentru a transmite boala omului și, deci, animalele domestice nu sunt considerate factori de risc.

Cum se poate „prevedea” apariția unui nou virus? 

Pandemia în plină desfășurare a pus în evidență neputința noastră și lipsa de mijloace de care dispunem pentru a anticipa acest tip de risc: apariția unui factor patogen nou pentru om. Însă virusologul Yannick Simonin crede că după Covid-19, vor exista mijloace pentru a monitoriza mai bine aceste maladii emergente și vor fi alocate mai multe resurse pentru anticiparea unor strategii terapeutice.

Asta înseamnă că vor trebui să fie făcute cu regularitate recoltări de probe din natură pentru a analiza virusurile prezente la animale. Trebuie să continue prinderea și studierea țânțarilor pentru a cunoaște din timp ce virusuri transportă.

Aceste rețele de monitorizare a virusurilor existau deja. Cum de n-au depistat din vreme coronavirusul? 

Se știe că SARS-CoV-2 a apărut în China, dar este clar că nu a fost monitorizat. Pe de altă parte, sunt tot mai multe vocile care spun că ipoteza unei scurgeri intenționate a virusului dintr-un laborator nu este credibilă. O scurgere accidentală nu este exclusă în totalitate, dar și aici sunt dubii. Toate datele arată că este un virus „natural” care provine probabil de la lilieci, chiar dacă nu se cunoaște intermediarul. Sigur, rămân semne de întrebare în ceea ce privește diagonosticarea și alertele internaționale pe care ar fi trebuit să le dea chinezii, dar nu pare să fi existat voința politică sau economică să producă un virus și să-l propage intenționat pe plan internațional, spune profesorul Simonin. Mai degrabă au fost copleșiți, la rândul lor, de ravagiile virusului.

Pentru a avea o monitorizare eficientă a virusurilor este nevoie, prin urmare, de bani și de studii științifice frecvente, care să urmărească rezervoarele animale. Iar țânțarilor va trebui să li se dea atenție maximă.