După nouă zile libere în două săptămâni, bugetarii spun că revenirea la muncă e dificilă
Bugetarii au avut atâtea zile libere că au revenit obosiţi la muncă. După câteva mini vacanţe, multora le este cam dificil să intre din nou în ritmul de lucru.
În acest sens, psihologii recomandă şefilor să nu-şi încarce subalternii cu prea multe sarcini. În ultimile două săptămâni, angajaţii din sectorul public s-au bucurat de 9 zile libere.
Elena Voloc este profesoară la liceul "Ion și Doina Aldea-Teodorovici" din Capitală. Femeia recunoaşte că i-a fost mai dificil să se concentreze şi prima zi de muncă i-a părut foarte lungă. Mai mult, de la ore au lipsit aproximativ 20 la sută din elevi.
"Am avut câteva zile libere, dar ni s-au părut totuşi puţine. Încă mai este starea de lenevelă", a spus Elena Voloc, profesoară de limba română Liceul Teoretic "Doina şi Aldea Teodorovici".
Şi unii funcţionari publici de la primăria Capitalei spun că revenirea la muncă este cam grea, după câteva zile de odihnă.
"Vacanţa din păcate oricât ar fi de mare până la urmă tot mică e, că nu ne ajunge nici concediul de vară", a spus Gheorghe Bâlici, specialist principal Direcţia Administrare Publică.
Totuşi, unii aşteptau cu nerăbdare să revină la muncă.
"Aşteptam să revin la serviciu. Acasă sunt probleme de familie, mai am şi casă pe pământ şi e mai mult de lucru acasă. Nu spun că aici te odihneşti, dar e mai plăcut şi mai interesant la serviciu", a spus GHEORGHE BÂLICI, specialist principal Direcţia Administrare Publică.
Psihologii spun că munca este mai puţin productivă în primele trei zile după o vacanţă, iar pentru a depăşi această stare este necesar un consum sporit de vitamine.
"Scade capacitatea de muncă şi te poate deranja totul, chiar şi colegii pot să te irite. Se întâmplă pentru că ieşim din starea de confort oferită de prezenţa rudelor şi prietenilor", a spus Elena Covaliov, psiholog.
Din cele nouă zile libere, bugetarii vor trebui să recupereze doar două. Pentru una, angajaţii au muncit într-o sâmbătă din aprilie, iar a doua va fi recuperată la sfârşitul acestei săptămâni.
- OFERTE PENTRU VACANŢA DE PAŞTE. Agenţiile turistice oferă sejururi în Turcia şi Grecia
- Cum să scapi de stările depresive după vacanță
- BUCURIE pentru bugetari. Vor avea o MINIVACANŢĂ de patru zile
- Publika Report: Cum să dai rezultat la serviciu şi să lucrezi cu randament maxim după două săptămâni de vacanţă