După o pauză de 12 ani, peştera de la Altamira va fi redeschisă
Embed:
Peştera de la Altamira din Spania, supranumită "Capela Sixtină a paleoliticului", va fi redeschisă, după 12 ani. Autorităţile locale au decis să ofere acces publicului în această peşteră plină cu picturi ale oamenilor preistorici, dar cu anumite limitări.
Iniţial, peştera va putea fi vizitată de cinci turişti pe săptămână. Şi asta pentru a evalua impactul prezenţei oamenilor asupra picturilor. Acest regim va fi menţinut până în luna august, iar specialiştii vor stabili dacă pe viitor peşterea poate fi deschisă publicului. Grota a fost închisă în septembrie 2002.
Experţii au observat că, din cauza prezenţei oamenilor, picturile care datează de zeci de mii de ani, au fost afectate de microorganisme.