După o pauză de cinci luni, Carlos Tevez a jucat pentru Manchester City
Embed:
Fotbalistul argentinian Carlos Tevez, care nu a mai evoluat pentru Manchester City din septembrie, a revenit pe teren. Acesta însă nu jucat pentru prima echipă a cetăţenilor, ci pentru echipa rezervelor.
În meciul disputat la Carrington, împotriva formaţiei secunde a clubului de liga a treia Preston, argentinianul nu a avut o evoluţie strălucită. Tevez a fost exclus din lotul lui Manchester City după ce a refuzat să intre în joc la un meci cu Bayern Munchen, disputat în septembrie, în Liga Campionilor. El a plecat apoi în Argentina, fără permisiunea conducerii clubului.
În urmă cu două săptămâni, fotbalistul a revenit în Anglia şi şi-a cerut scuze pentru comportamentul său neadecvat.