După pandemie, turismul şi-a revenit. Câte sute de mii de moldoveni au plecat în vacanţă peste hotare, în 2022
După doi ani de pandemie, în 2022 turismul şi-a revenit. Asta relevă datele Biroului Naţional de Statistică, dar şi ale agenţiilor de turism din ţară. A crescut atât numărul moldovenilor dornici să adune impresii noi din lume, cât şi al străinilor interesaţi de Moldova. Potrivit BNS, anul trecut, prin intermediul agenţiilor de turism, au plecat în vacanţă peste hotare 324 de mii de moldoveni, cu peste o sută de mii mai mult faţă de 2021.
"Cum restricţiile au un nivel mai redus, lumea decide să călătorească mai mult. Poate au şi mai multe posibilităţi", a spus Mihai Leşco, manager la o agenţie de turism.
Cei mai mulţi moldoveni şi-au pregătit valizele pentru Turcia, peste 50 la sută. În topul preferinţelor moldovenilor mai este Bulgaria, unde au plecat peste 16 la sută din turiştii moldoveni. Peste 10 la sută dintre aventurieri au plecat în România şi Egipt. Top cinci al destinaţiilor favorite ale moldovenilor este încheiat de Grecia.
Ne-am interesat dacă după cutremurele din Turcia oamenii au fost mai reticenţi la vacanţele acolo.
"Nu, la noi nu. Oamenii trebuie corect informaţi că este cu totul în altă parte, la o distanţă de 700 de kilometri faţă de unde s-a petrecut cutremurul", a spus Irina Cerchez, directorul unei agenţii de turism.
Şi străinii s-au arătat interesaţi de frumuseţile de la noi. Anul trecut au venit cu 20 la sută mai mulţi turişti decât în 2021, când încă mai erau restricţii dictate de pandemie. În top sunt românii, urmaţi de italieni. În jur de cinci procente dintre turiştii care au vizitat Moldova sunt americani şi francezi. Statisticile arată că în 2022, peste patru procente dintre cei care au venit la noi au fost cetăţeni ruşi.
Mai mult sau mai puţin, datele oficiale ale Biroului Naţional de Statistică coincid cu cele ale agenţiilor de turism.
"Ruşii utilizează Moldova nu doar ca o platformă pentru a călători, dar ca o platformă de tranzit pentru a ajunge în alte destinaţii", a spus Mihai Leşco, manager la o agenţie de turism.
"Turiştii moldoveni nu apelează la serviciile agenţiilor de turism pentru a călători în ţară, pentru că este o ţară mică şi turiştii pot singuri să plece cu maşina", a spus Ion Jardan, directorul unei agenţii de turism.
Anul trecut, interesul străinilor pentru ţara noastră a generat şi venituri mai mari faţă de cele din 2021. Agențiile de turism și tur operatorii au încasat 3,3 miliarde lei. Pentru a dezvolta potenţialul turistic al ţării noastre e nevoie să diversificăm traseele străinilor care vor să admire Moldova, suţine ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
"Succesul vitivinicol la noi va fi pus în mare pericol dacă noi nu o să oferim încă ceva. Pentru că vii odată să serveşti un vin. A treia oară nu mai vii că pare deocheat. Noi avem o mare mină de aur, pe care stăm şi n-o folosim. Acesta este turismul cultural şi dezvoltarea lui", a declarat Sergiu Prodan.
Sergiu Prodan crede că am putea atrage turişti cu vechile conace pe care le avem şi aşteaptă să fie restaurate şi puse în circuit. Alte puncte de atracţie pentru turişti ar fi peşterile.
"Important este ca noi, pe plan mondial, să fim şi autentici, dar şi unici. Moldova subterană, toate catacombele, toate beciurile care sunt - e o lumă aparte", a precizat ministrul Culturii.
În contextul dezvoltării turismului în ţara noastră, Guvernul a anunţat că a înregistrat un proiect care vizează crearea Oficiului de Turism în ţara noastră. În plus, Parlamentul a votat în primă lectură Acordul parţial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale. Acesta presupune dezvoltarea traseelor turistice existente, identificarea altora şi promovarea lor.