După prima săptămână de post, mulţi creştini au venit la biserică pentru euharistie
Sute de credincioşi au venit la catedrala "Naşterea Maicii Domnului" pentru a se griji după prima săptămână din Postul Mare. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei Vladimir, împreună cu un sobor de preoţi.
Enoriaşii au venit la biserică pentru a lua şi anafură, agheasmă sau vin. Ei spun că sfânta împărtăşanie din prima săptămână de post este cea mai importantă:
"Am ţinut o săptămână post şi fiindcă încă suntem mici ne împărtăşim astăzi. Urmează să mai ţinem, dacă nu tot postul, ultimele săptămâni precis".
"Astăzi am venit să ne mărturisim şi să ne împărtăşim".
Dacă unii credincioşi au venit la biserică pentru a se împărtăşi, atunci alţii doar au participat la liturghie.
Postul Paştelui, numit şi Postul Mare este cel mai lung din an. Acesta durează 49 de zile şi se încheie în duminica Paştelui, care în acest an se va sărbători pe 20 aprilie.