După vreme caldă şi însorită, revin ploile
Embed:
Mâine vremea se anunţă caldă, soarele se arată mai generos şi câţiva nori vor traversa după-amiază cerul. Vântul îşi face simţită prezenţa, dar fără să treacă de moderat. Temperaturile sunt într-o uşoară creştere.
Miercuri, vremea se menţine frumoasă şi însorită. La amiază, termometrele vor arăta 25 de grade, iar noaptea 12.
Joi, soarele va străluci în voie pe cer şi va încălzi atmosfera până la 27 de grade. Minima va fi de 14 grade.
Vineri, norii se adună şi pe arii restrânse sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice şi vânt activ.
Sâmbătă însă, ploile se răresc, iar soarele va împărţi cerul cu norii.
Atât vineri, cât şi sâmbătă, termometrele vor arăta 28 de grade ziua, iar pe timpul nopţii 15 grade cu plus.