Durere fără margini. Oamenii au comemorat victimele atacurilor teroriste din SUA
Milioane de americani comemorează astăzi victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Acum 14 ani, teroriştii au încercat să îngenuncheze Statele Unite.
Aproape 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii turnurilor gemene din New York. Tragedia, care a şocat o lume întreagă, a schimbat cursul istoriei.
Oficialii de la Casa Albă au ţinut un moment de reculegere la ora la care acum 14 ani, un avion de pasageri lovea turnul nordic al complexului World Trade Center din New York.
O ceremonie de comemorare a avut loc şi în centrul oraşului New York. Peste 150 de dansatori din întreaga lume au evoluat în semn de compasiune pentru cei care şi-ai pierdut viaţa.
Rudele celor uciși în atentatele de la World Trade Center s-au adunat la Ground Zero, locul în care se înălțau turnurile gemene. Numele celor 2.606 de victime au fost citite în faţa mulţimii.
Un omagiu a fost adus şi la Washington, unde un avion de pasageri a fost deturnat şi s-a prăbuşit peste clădirea Pentagonului. În total, 125 de oameni au murit atunci. În acest loc au fost construite o capelă şi un monument comemorativ.
Chiar şi după 14 ani de la tragicele evenimente, americanii păstrează încă vie amintirea celor mai cumplite 102 minute care au schimbat istoria celei mai puternice ţări. Masacrul din 11 septembrie 2001 i-a fost atribuit reţelei teroriste Al-Qaida, condusă de către Osama bin Laden.
- Milioane de americani au comemorat azi victimele tragicului 11 septembrie 2001
- SUA comemorează cea mai neagră zi din istoria ţării. Se împlinesc 13 ani de la atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001
- Mii de oameni au fost ucişi pe 11 septembrie 2001. IMAGINI ÎNGROZITOARE de la atentatele teroriste