Durere în Vietnam. Un animal care ar fi avut peste 700 de ani a murit (VIDEO)
Moartea unei broaște țestoase extrem de populare la Hanoi a produs miercuri întristare în tot Vietnamul, relatează Agerpres.
Broasca țestoasă, cunoscută sub numele de "Cu Rua" sau "Străbunicul", deși era vorba de o femelă, a trăit în Lacul Hoan Kiem din Hanoi din secolul al XIX-lea.
Cu Rua avea aproximativ 120 de ani, a declarat Ha Dinh Duc, un profesor de biologie, care a tratat țestoasa uriașă în ultimii ani, deși unii susțineau că animalul ar fi avut peste 700 de ani.
În prezent, doar trei exemplare ale aceleiași specii mai trăiesc în întreaga lume, dintre care unul în Vietnam și două în China. Potrivit DPA, se crede că specia a fost adusă în lacul din Hanoi cu secole în urmă.
În cultura populară, Cu Rua era asociată cu o țestoasă mitică care i-ar fi dat împăratului Le Loi (1384/1385-1433 ) o sabie magică cu care acesta i-ar fi înfrânt pe dușmanii Vietnamului.
În ultimele decenii, vietnamezii credeau că orice apariție a lui Cu Rua le aduce noroc. Cu toate acestea, atunci când broasca țestoasă a început să iasă frecvent la suprafață în urmă cu cinci ani, Duc și alți specialiști și-au dat seama că aceasta era bolnavă, ca urmare a creșterii populării și a distrugerii habitatului său.
Nemulțumirea publică generată de această veste i-a determinat la acel moment pe oficiali să curețe lacul și să trateze broasca țestoasă.
- Broasca țestoasă de baltă, motiv de GLUME la Guvern. Argumentul viceguvernatorului BNM
- TURBO broasca! Reacţia unei ţestoase când a văzut un bărbat cu o cameră video
- "E ca un copil". Un bărbat din Tokyo este însoţit de 19 ani de patrupedul său (FOTO/VIDEO)
- O nouă misiune asumată de Garda de Coastă din SUA. Nu o să crezi pe cine au salvat (VIDEO)
- Caz extrem de rar. O broască ţestoasă este atinsă de albinism (FOTO)