E CULMEA! Rusia, supărată rău că la Chişinău va fi deschis un... muzeu
Rusia nu este în drept să decidă istoria ţării noastre, iar autorităţile de la Moscova ar trebui să se informeze din mai multe surse.
Este reacţia ministrului Apărării, Anatol Şalaru, drept răspuns la nemulţumirea Ministerului rus de Externe faţă de intenţia de a crea un Muzeu al ocupaţiei sovietice în cadrul Centrului de Cultură şi Istorie Militară al Armatei Naţionale de la Chişinău.
"Asta este istoria noastră, nu poți fugi de istorie, trebuie să ți-o asumi. Noi în 1991 am ieșit din componența Uniunii Sovietice fiindcă am fost ocupați și țările care au fost ocupate au ieșit din componența Uniunii Sovietice. Acest muzeu va fi, el este, se crează și va fi indiferent dacă vrea ministerul de Externe al Rusiei sau nu", a spus ministrul Apărării Anatol Şalaru.
Autoritățile ruse au acuzat Moldova de acţiuni cinice şi şi-au exprimat indignarea că acestea apar în special în acest an când sunt marcaţi 70 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra regimului fascist.
Federaţia Rusă a mai învinuit ţara noastră că nu-și îndeplinește angajamentele unui acord semnat în 2011, care prevede comemorarea luptătorilor din statele CSI în cel De-al Doilea Război Mondial.