E luni și e sinteza CNA! Milioane confiscate, persoane arestate şi zeci de cauze penale
Centrul Naţional Anticorupţie a continuat şi în săptămâna care s-a scurs activităţi de combatere şi prevenire a corupţiei, cel mai important eveniment fiind lansarea campaniei "Corupţia dăunează grav sănătăţii". Proiectul, desfăşurat împreună cu Ministerul Sănătăţii, Protecţiei Sociale şi Familiei, este destinat prevenirii actelor de corupţie în sistemul medical din ţară, promovării valorilor de integritate, precum şi îmbunătăţirea serviciilor medicale acordate cetăţenilor.
În paralel, în liceele din municipiul Chişinău, au loc întrunirile cu absolvenţii claselor a 12-a în cadrul campaniei "Fără corupţie la BAC" – proiect demarat în parteneriat cu Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Primăriei mun. Chişinău. Tinerii sunt îndemnaţi de CNA să nu dea mită pentru obţinerea unor favoruri, să denunţe cazurile ilicite care le devin cunoscute şi să adopte un comportament onest şi integru în perioada susţinerii examenelor de bacalaureat.
Un alt eveniment, care a încheiat săptămâna la CNA, a fost organizarea unei simulări de incendiu în sediu, toţi angajaţii fiind puşi să facă faţă unui potenţial pericol. Aceştia au trebuit să părăsească clădirea operativ, nu înainte să întreprindă acţiuni rapide care să asigure accesul la birourile de serviciu ale pompierilor, dar şi să salveze, în măsura timpului disponibil, cât mai multe bunuri/documente importante.
Pe lângă aceste activităţi, Centrul a desfăşurat şi alte activităţi specifice competenţelor. Astfel, timp de o săptămână, Direcţia generală urmărire penală a expediat pentru soluţionare 10 cauze penale; în cancelaria CNA au fost înregistrate peste 1000 de materiale dintre care 46 de petiţii; la linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 77 de apeluri; au fost eliberate 74 de caziere de integritate; au fost elaborate 12 analize operaţionale în privinţa a 71 de persoane.
Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale continuă să-şi focuseze activitatea pe identificarea şi recuperarea bunurilor în baza a 121 de delegaţii ale procurorilor.
Într-o săptămână, ARBI a aplicat sechestru pe bunuri şi conturi în valoare de 1 000 000 de lei.
- Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: Trei persoane au fost reținute
- INCENDIU la CNA. Angajaţii şi deţinuţii, evacuaţi. Ce s-a întâmplat şi cum s-a descurcat efectivul Centrului Naţional Anticorupţie (VIDEO/FOTO)
- 22 de tone de cartofi infectaţi, proveniţi din Belarus, trebuiau să ajungă pe mesele moldovenilor. Inspectorii ANSA au confiscat lotul