E martie în calendar! De ce Mărţişorul este considerat simbolul primăverii
Chiar dacă afară e frig, calendaristic, astăzi este prima zi de primăvară. Iar în această zi ne amintim de Mărţişor - cel care face parte din suita celor mai vechi tradiţii.
O veche legendă despre mărţişor spune că Soarele a luat chipul unui tânăr frumos şi cobora în sate. Zmeul l-a răpit şi l-a întemniţat, iar un tânăr a decis să îl salveze.
În lupta cu răufăcătorul, flăcăul a fost rănit, dar a reuşit să elibereze Soarele, care s-a ridicat pe cer, iar natura a reînviat.
Tânărul nu a mai văzut primăvara. Sângele din răni s-a scurs pe zăpadă, iar în locul unde se topea, apăreau ghioceii, vestitorii primăverii.
De atunci, fetele împletesc două fire: unul alb şi altul roşu. Albul simbolizează puritatea, iar culoarea roşie - dragostea.
Mărţişorul a fost introdus în patrimoniul cultural al UNESCO în decembrie 2017.
Mărţişorul este un obicei întâlnit la moldoveni, români, bulgari şi macedoneni. Potrivit tradiției, el se poartă până la finele lunii martie. După aceea, se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc în viaţă şi belşug.