"E o decizie foarte personală!" Zuckerberg pleacă de la Facebook
Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, va intra în concediu parental pentru două luni de zile, după naşterea fiicei sale, anunţ care reprezintă o declaraţie foarte puternică privind importanţa familiei pentru unul dintre cei mai ocupaţi şi puternici directori din SUA, relatează Reuters, scrie adevarul.info.
Companiile de IT din Silicon Valley s-au grăbit în ultima perioadă să acorde concedii parentale plătite şi alte beneficii pentru a atrage şi păstra talente, dar mulţi angajaţi nu profită de aceste oferte de teamă că vor rămâne în urmă cu proiectele sau că vor rata promovări.
Facebook, operatorul celei mai mari reţele de socializare din lume, permite angajaţilor să intre în concedii parentale plătite timp de patru luni, care poate fi folosit integral sau treptat pe parcursul primului an de viaţă al copilului. Politica Facebook este generoasă, conform standardelor din SUA.
Zuckerberg a anunţat în luna iulie să el şi soţia sa Priscilla Chan urmează să aibă o fetiţă.
"Este o decizie foarte personală", a scris Zuckerberg pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie lângă un cărucior, un coş pentru copii şi câinele său, Beast.
Zuckerberg, în vârstă de 31 de ani, nu a spus cine va conduce compania în perioada concediului său, dar este probabil ca el să fie suplinit de directorul operaţional Sheryl Sandberg.
Decizia lui Zuckerberg este neobişnuită în rândul directorilor de rang înalt, în special bărbaţi. Directorul general al Yahoo, Marissa Mayer, a stat în concediul două săptămâni după naşterea primului său copil, în 2012.
În septembrie, când a anunţat că este însărcinată cu gemeni, Mayer a spus că va avea un concediu de maternitate scurt şi că va lucra şi în timpul acestuia. Postarea lui Zuckerberg a atras peste 50.000 de like-uri în doar o oră şi aproape 3.000 de comentarii.
Sandberg i-a felicitat la rândul ei pe Zuckerberg şi soţia lui.