"E o experienţă frumoasă!" S-a dat startul unei noi ediţii a taberei de vară "Trofeul Democraţiei"
În raionul Edineţ a fost dat startul unei noi ediţii a taberei de vară "Trofeul Democraţiei". La eveniment, care se va desfăşura timp de două zile, au venit tineri din patru raioane ale ţării. În prima zi, aceştia au participat la diverse probe sportive, dar şi la dezbateri politice alături de ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu.
Cea de-a cincea ediţie a campingului "Trofeul Democraţiei" are loc în apropierea oraşului Edineţ. Evenimentul a adunat aproape două sute de tineri:
"Astfel de evenimente unesc tinerii, consolidează echipele. Eu cred că şi celelalte partide politice ar putea lua exemplul Partidului Democrat."
"Avem mai multe competiţii sportive: fotbal, volei, tragerea odgonului, ridicarea greutăţilor."
"O să ne distrăm, vom face cunoştinţă cu noi oameni, ne vom face prieteni noi, e o experienţă frumoasă. Pe lângă asta avem şcoli de pregătire politică, diverse traininguri, totul este foarte interesant. "
Organizatorii susţin că prin intermediul acestui eveniment vor să promoveze un mod sănătos de viaţă, dar şi formarea spiritului de echipă.
"Comunicarea pe care o să o aveţi aici duce la formarea unei organizaţii şi mai puternice. Noi mizăm pe spiritul vostru de iniţiativă, noi nu trebuie să permitem seniorilor să se relaxeze. Trebuie să venim cu presing în sens de idei, comunicare, analiză", a menţionat preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDM, Alexandru Cauia.
"Generarea ideilor, construcţia altor proiecte vin atunci când are loc schimbul de informaţii şi reuşite. Aici este terenul potrivit şi o formulă potrivită pe care PD şi tineretul democrat încearcă să o multiplice cu resursele pe care le au la dispoziţie", a spus ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu.
La "Trofeul Democraţiei" participă tineri din cadrul organizaţiilor teritoriale de tineret ale Partidului Democrat din raioanele Edineţ,Şoldăneşti, Criuleni şi Cimişlia.