Eagles Fighting Championship: Luptătorul, Grigore Panfili, va participa la competiţie
Luptătorii moldoveni continuă pregătirile pentru turneul "Eagles Fighting Championship" de la Chişinău. Grigore Panfili este unul dintre cei mai titraţi luptători MMA din ţară care va participa la această competiţie.
Sportivul a obţinut ultimul mare succes anul trecut, când a devenit campion mondial la Pankration, cel mai vechi şi dur stil de lupte.
Panfili se va lupta la "Eagles Fighting Championship" în categoria de greutate de până la 71 de kilograme cu americanul Mike Brightmon. Acesta locuieşte peste Prut, în România, fiind căsătorit cu o româncă.
"Ştim de la bun început că învingător va fi doar unul dintre noi, cel care e mai puternic, mai bun. Ştiu că înţelege limba română şi vreau să-i transmit că sunt pregătit nu numai de o luptă frumoasă, dar şi de o victorie", a specificat luptător MMA, Grigori Panfili.
"Grigore Panfili a devenit recent campion mondial în Turcia. Cred că acum se află la apogeul carierei sale. El este într-o formă extraordinară", a relatat antrenorul MMA, Ion Gheorghiu.
"Grigore Panfli va avea o luptă foarte serioasă. Adversarul lui este Mike, un luptător titrat cu multe victorii prin knock-out. Însă, Grigore este un profesionist, un luptător foarte bun. Cred că el va reuşi să-şi demonstreze tehnica", a declarat preşedinte FEA, Dorin Damir.
Turneul ”Eagles Fighting Championship” se va desfășura pe 27 mai în Capitală. Este a doua competiţie de arte marțiale mixte organizată de asociaţia FEA.
În cadrul evenimentului se vor disputa 12 confruntări, în cuşcă urmând să intre 8 luptători din Republica Moldova.
- Eagles Fighting Championship ia START la Chișinău. Câte lupte vor avea loc în prima ediție
- Premieră pentru Moldova! Ion Cuţelaba, primul luptător care va reprezenta ţara noastră în competiţia UFC
- Un turneu de arte marţiale va fi organizat la Chişinău. Moldova va fi reprezntată de 8 sportivi
- Luptătorul moldovean, Mihai Sîrbu, promite o bătaie fără milă la "Eagles Fighting Championship"