Echinocţiul de toamnă 2022: Ce semnificație are această dată și ce spune tradiția
Astăzi are loc echinocţiul de toamnă al anului 2022, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 22 decembrie, notează Mediafax.
În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu". Echinocțiul de toamnă 2022 este marcat pe 23 septembrie la ora 4:04, ora Moldovei. Începând cu această dată, zilele vor fi din ce în ce mai scurte, iar nopțile mai lungi.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi "punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.
Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare: în zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud Soarele se ivește de deasupra orizontului, timp de şase luni, până la momentul echinocţiului de primăvară. În emisfera sudică a Pământului, data de 23 septembrie marchează începutul primăverii.
Tradiții și obiceiuri:
Potrivit tradiției populare, după cum va fi timpul în această zi așa va fi și anul viitor: dacă plouă dimineața, va fi primăvara ploioasă; soare la amiază înseamnă an bun; dacă plouă, va fi an ploios, dacă e soare, va fi an secetos; vremea posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunță toamnă lungă.
O altă tradiție spune că prunele care se duc la biserică și apoi se păstrează pentru că vindecă rănile. De asemenea, se spune că ultimele fructe din pom trebuie lăsate neculese pentru Mama Natură.
Tot de echinocțiul de toamnă, sătenii sărbătoresc recoltele și pregătesc proviziile pentru iarnă. Mai mult, se mai crede că în această zi mor toate florile.
În ziua de echinocțiu, sătenii au obiceiul de a culege strugurii, fac must, bat nucii și adună merele și gutuile.
De asemenea, echinocțiul de toamnă vine și cu modificări, efecte secundare asupra organismului uman. De exemplu, hipersomnia, somnolență excesivă în timpul zilei, ar putea fi resimțită de mulți în această perioadă. Acest lucru se întâmplă atunci când ceasul biologic este întrerupt în timpul schimbărilor anotimpurilor, cum este și echinocțiul de toamnă.