Echipa de Formula 1 Marussia dă faliment pentru că nu se găseşte nimeni s-o cumpere
Marussia a intrat în procedură de faliment după ce niciunul dintre potenţialii cumpărători nu a ajuns la un acord cu compania care administra procesul de insolvenţă. Oficialii au decis să închidă echipa şi să concedieze toţi cei 200 de angajaţi.
Marussia a absentat de la Marele Premiu al Statelor Unite şi nu va participa în Marele Premiu al Braziliei. În ultima perioadă s-au purtat negocieri cu doi fraţi britanici de origine indiană care îşi doreau să cumpăre echipa. Cele două părţi nu s-au înţeles însă asupra preţului.
Jules Bianchi, unul dintre piloţii Marussia din acest sezon, rămâne internat într-un spital din Japonia în stare critică, dar stabilă, în urma unui grav accident suferit în finalul Marelui Premiu de la Suzuka. Marussia a debutat în Formula 1 în anul 2010. În cei patru ani, echipa a câştigat doar două puncte.
Caterham este o altă echipă care are zile numărate. Formaţia britanică se află de asemenea în proces de insolvenţă, iar administratorii au avertizat că echipa va fi închisă la jumătatea lunii noiembrie în cazul în care nu vor exista cumpărători.
Sport