Echipa de fotbal a Moldovei, în pragul ultimului meci din preliminariile Campionatului European din 2020
Echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova se află în pragul ultimului meci din preliminariile Campionatului European din 2020.
"Tricolorii", care vin după înfrângerea la limită în faţa campioanei mondiale, Franţa, vor înfrunta astă-seară reprezentativa Islandei şi vor încerca să obţină un rezultat pozitiv.
"Vrem foarte tare să bucurăm suporterii, familiile noastre, pe toţi moldovenii, cu un rezultat bun. Ne pregătim foarte serios de acest meci. Antrenorul a încercat să ne dea mai multă încredere în aceste două meciuri şi vrem să îi răspundem cu această încredere", a menţionat Artur Pătraş, mijlocaş, R. Moldova.
"Mă aştept de la moldoveni să vină şi să-i susţină pe băieţii lor. Veniţi cu toţii la stadion! Băieţii merită asta! La Paris, ei au dat totul pe teren. Acum, e rândul suporterilor să le dea ceva înapoi, să le dea aripi! Să-i susţină din prima până în ultima secundă. Avem nevoie şi de voi", a spus Engin Firat, selecţioner, R. Moldova.
Islanda nu a reuşit să se califice la Euro 2020 din această grupa preliminară. Totuşi, "vikingii" vor să obţină toate cele trei puncte la Chişinău şi speră să se califice după barajele Ligii Națiunilor.
"Mă aştept la un meci tare, la un joc echilibrat. Trebuie să jucăm bine dacă vrem să câştigăm partida, iar noi - fireşte! - vrem să o câştigăm", a subliniat Erik Hamren, elecţioner, Islanda.
"Cu noul selecţioner, moldovenii au un joc mai stabil, au o echipă mai disciplinată. Am putut vedea că în meciul lor cu Franţa, au fost greu de bătut acasă la campionii mondiali. Cu siguranţă, nu ne vom subestima adversarul", a declarat Jon Dadi Bodvarsson, atacant, Islanda.
Zborul de revenire al "tricolorilor" de la Paris la Chişinău a fost amânat de câteva ori. Din acest motiv, echipa naţională a ajuns acasă abia sâmbătă la ora 4, iar antrenamentul programat pentru acea dimineaţă a fost anulat.
Selecţionerul Engin Firat se confruntă şi cu probleme de lot. Fundaşul Oleg Reabciuk este accidentat, în locul lui fiind convocat un alt jucător din campionatul Portugaliei, Denis Marandici de la Uniao de Leiria. Un alt fundaş, Veaceslav Posmac, are şi el probleme de sănătate la glezna piciorului drept şi, cel mai probabil, va rata partida de astă-seară.
Din lotul islandezilor lipseşte doar atacantul Alfred Finnbogason. În schimb, vedetele Gylfi Tor Sigurdsson şi Kolbeinn Sigtorsson sunt gata să intre pe teren în formula de start.
Reprezentativa țării noastre o va găzdui pe cea a Islandei pe stadionul Zimbru din Chişinău. Meciul va începe la ora 21:45 şi va fi televizat în direct de PRIME.