Echipa de salvatori a Moldovei a trecut hotarele Turciei. Specialiștii se îndreaptă către provincia Hatay, una dintre cele mai afectate de seism
Foto: dse.md
canal tv
Echipa de salvatori a Republicii Moldova, care a plecat să ajute la căutarea victimelor cutremurului devastataor a trecut hotarele Turciei.
Responsabilii Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD) i-au trimis pe salvatorii moldoveni în provincia Hatay la hotar cu Siria, unde urmează să ajungă în această seară.
Potrivit responsabililor turci, această regiune este una dintre cele mai afectate de seism.
Potrivit IGSU, pentru a ajunge la destinație, salvatorii moldoveni trebuie să parcurgă încă 950 de km, însă deplasarea acestora este tergiversată de ninosrile abundente. Estimativ, specialiștii noștri vor ajunge în zona afectată către ora 19:00.
Ajunși acolo, salvatorii vor forma două sectoare de lucru. Primul sector va prelua instalarea unei tabere de câmp complet operațională, iar al doilea sector va merge în misiuni de cercetare, căutarea sinistraților și efectuarea lucrărilor de asigurare.
Amintim că echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană, formată din 55 angajați IGSU cu 12 unități de tehnică grea și 2 câini de căutare-salvare au pornit în misiune internațională în Turcia în seara zilei de 6 februarie. Salvatorii moldoveni urmează să activeze în zona afectată de seism cel puțin 7 zile.