Echipa Italiei a câştigat al treilea trofeul Fed Cup în ultimii cinci ani
Italia a câştigat pentru a doua oară la rând Cupa Federaţiilor la tenis, după o finală în care a învins SUA, în deplasare, cu 3-1. Punctul decisiv a fost câştigat de către Flavia Pennetta, jucătoarea cu numărul doi a Italiei, câştigând meciul în faţa lui Coco Vandeweghe, cu scorul de 6-1, 6-2. Şi în finala de anul trecut, disputată tot împotriva americancelor, punctul al treilea al Italiei a fost adus tot de Pennetta.
Echipa Italiei a câştigat al treilea trofeul Fed Cup în ultimii cinci ani, după ce a învins cu scorul de 3-1 echipa Statelor Unite la San Diego.
După prima zi a finalei, Italia conducea cu 2-0, însă Melanie Oudin a reaprins speranţa gazdelor, obţinând o victorie importantă în faţa campioanei de la Roland Garros, Francesca Schiavone. În cel de-al patrulea meci de simplu, căpitanul SUA a trimis-o în joc pe sportiva de 18 ani, Coco Vandeweghe. Mult mai experimentată Flavia Pennetta a învins-o clar, scor 6-1, 6-2 şi a adus Italiei al doilea titlu consecutiv la Fed Cup.
"Este o victorie foarte specială pentru mine şi pentru întreaga echipă. Desigur, am crezut că Francesca va câştiga al treilea punct pentru Italia şi că totul se va termina repede" a spus Pennetta.
De 17 ori deţinătoare a trofeului Fed Cup, SUA nu a putut conta nici în acest an pe prezenţa surorilor Venus şi Serena Williams, iar Italia şi-a demonstrat încă o dată forţa, câştigând al treilea trofeu din ultimii cinci ani.