Echipa masculină U-19 a Moldovei a pierdut meciul cu reprezentativa Belarusiei
Echipa Under 19 a Moldovei a pierdut a doua partidă de verificare cu reprezentativa similară a Belarusului cu scorul de 1 la 3.
Micii tricolori au deschis scorul în minutul 24 prin Valeriur Ciupercă după un lob superb de la 25 de metri. Oaspeţii au revenit pe tabelă trei minute mai târziu, prin Vsevolod Kohanovschii.
Imediat după pauză, belaruşii au preluat conducerea prin Artur Bombeli. Tabela a fost închisă în minutul 73 de Ilia Puhov, după o acţiune ce a făcut şah-mat întreaga defensivă a tricolorilor.
A fost al doilea meci din ultimele două zile dintre Moldova şi Belarus. Marţi, elevii lui Serghei Cleşcenco au învins cu 2-1.
Dacă băieţii nu au reuşit să aducă bucurie microbiştilor, acest lucru le-a reuşit fetelor. Reprezentativa feminină Under 19 a Moldovei a câştigat partida cu echipa similară a Armeniei cu scorul de 2-0.