Echipa națională de fotbal a Moldovei va întâlni diseară o formație de 30 de ori mai scumpă decât reprezentativa noastră
Echipa națională de fotbal a Republici Moldova va întâlni diseară o formație de 30 de ori mai „scumpă” decât reprezentativa noastră. Potrivit site-ului transfermarkt, lotul „tricolorilor” valorează puțin peste 10 de milioane de euro, în timp ce lotul selecționatei Danemarcei – circa 300 de milioane.
Chiar și așa, antrenorul semifinalistei recentului Campionat European nu crede că aceste cifre arată diferența reală dintre cele două formații.
„Nu vorbim despre valoarea de piață a jucătorilor, vorbim doar despre fotbal. Au fost cazuri când echipa noastră valora mai puțin decât cea adversă, dar i-am învins. Deci, totul se decide pe teren. Trebuie să fim atenți în acest meci și să ne respectăm adversarul”, a menţionat Kasper Hjulmand, selecționer la echipa națională a Danemarcei.
Precedenta întâlnire între Danemarca și Moldova s-a încheiat dezastruos pentru naționala țării noastre. În martie, scandinavii i-au umilit pe „tricolori” cu 8-0. Totuși, danezii nu se așteaptă ca meciul de la Chișinău să fie o plimbare prin parc.
„Va fi un meci diferit față de cel precedent. Este mereu mai greu să joci în deplasare. Știm că ei vor juca pe contraatac. Deci va trebui să îi oprim”, a spus Yusuff poulsen, atacant la echipa națională a Danemarcei.
„Am observat că Moldova folosește diferite sisteme de joc. Îmi pare că antrenorul Moldovei vrea să pună cei mai buni jucători în cele mai bune poziții pentru ca astfel să profite de avantajele lor”, a declarat Kasper Hjulmand.
Meciul Moldova – Danemarca din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022 se va disputa pe stadionul Zimbru și va începe la ora 21:45.
Partida va fi transmisă în direct de PRIME, unde va fi comentată în limba română și de CANAL 3, unde va avea comentariul în rusă.