Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova va juca două meciuri în preliminariile Campionatului Mondial
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova va juca în următoarele 7 zile două meciuri în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Adversarele tricolorilor vor fi reprezentativele Danemarcei și Israelului, iar o evoluție bună în aceste două meciuri ar șterge cu buretele prestațiile dezamăgitoare din acest an.
Selecționata Moldovei a jucat 8 partide în care a suferit șase înfrângeri, a obținut o victorie, iar un meci l-a încheiat la egalitate. Două din înfrângeri au fost de-a dreptul umilitoare, cea cu Danemarca, scor 0-8, și ultima cu Insulele Feroe, unde fotbaliștii sunt în mare parte amatori.
"Spunem adevărul, suntem slabi, chiar suntem slabi. Nu vreau să arăt cu degetul din cauza cui sau ce impedimente am avut noi ca să dezvoltăm capacitatea echipei naționale. Băieții noștri se prezintă destul de bine unilateral în competițiile internaționale și aici mă refer la cluburile la care evoluează. Rămâne doar ca selecționerul să consolideze echipa.", e de părere Leonid Oleinicenco, președinte FMF.
Conducerea Federației este optimistă și consideră că acest coșmar pentru națională se va termina în curând, iar prima reprezentativă va obține rezultate frumoase.
"Rămâne să implementăm proiectele și programele noastre. Vorbim despre formarea claselor cu profil fotbalistic, pentru că lipsa internatelor sportive, care au fost cândva în fiecare raion al Republicii, se simte abia acum. Noi am ratat generații întregi, care nu au fost crescute din perspectiva sportivă, profesionistă.", e convins Oleinicenco.
Meciul dintre semifinalista Campionatului European din acest an, Danemarca şi Moldova se va disputa pe 9 octombrie pe stadionul Zimbru din Chişinău cu începere de la ora 21:45.
"Tricolorii" mai au programată încă o partidă săptămâna viitoare, cu Israelul, în deplasare. Ambele meciuri cu participarea naţionalei Moldovei vor putea fi urmărite în direct la PRIME, dar şi la CANAL 3.