Echipa națională de fotbal a Rusiei a ajuns la Chișinău. Când va juca amicalul cu reprezentativa Moldovei
foto: realitatea.net
Echipa națională de fotbal a Rusiei a ajuns aseară la Chișinău, iar astăzi va juca amicalul cu reprezentativa Moldovei. Selecționerul rușilor Stanislav Cercesov a calificat meciul cu "tricolorii" la fel de important ca și cele care urmează să le dispute în Liga Națiunilor cu Turcia și Serbia.
Din acest motiv, rușii au analizat echipa națională a Moldovei până la cele mai mici detalii.
"Îl cunosc pe antrenorul echipei adverse. Vorbește limba germană și am discutat cu el. Am urmărit câteva meciuri ale lor cu Franța, dar și cel cu Islanda. Știm ce schemă de joc au. Posibil să fie ceva schimbări. Am văzut că au convocat câțiva fotbaliști experimentați. Cu părere de rău nu vor fi spectatori la meci, iar acest lucru îngrijorează atât pe noi, cât și pe ei", a spus selecționerul Rusiei, Stanislav Cercesov.
"Desigur avem deja ceva informații despre adversar. Nu vreau să evidențiez vreun fotbalist. E o echipă bună și trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate și evident că ne vom strădui să obținem victoria", a spus fundașul naționalei Rusiei, Veaceslav Karavaev.
Selecționerul Stanislav Cercesov se confruntă cu mari probleme de lot înaintea partidei cu "tricolorii". Din cei 24 de fotbaliști convocați inițial, 7 nu au putut face deplasarea la Chișinău. Anterior, rușii au anunțat că Anton Șunin, Mario Fernandes și Igor Smolnikov au probleme de sănătate, iar Artiom Dziuba a fost exclus din lot după ce pe internet au fost postate imagini cu caracter intim, în care a apărut atacantul. Alți trei fotbaliști, Alexandr Erohin, Anton Zabolotnîi și Daniil Lesovoi au fost testați pozitivi cu COVID-19 chiar înaintea deplasării.
Cele două reprezentative s-au întâlnit până acum de trei ori. În 2 partide care s-au jucat la Chișinău s-au impus rușii, iar un meci disputat la Moscova s-a terminat la egalitate.
Cel de-al patrulea meci direct se va juca în această seară pe stadionul Zimbru și va fi transmis de PRIME cu începere de la ora 19:00.
Confruntarea va fi condusă la centru de arbitrul român Radu Petrescu.