Echipa națională de fotbal pe plajă a Republicii Moldova s-a clasat pe locul trei la turneul de promovare a Campionatului European, Divizia B. În finala mică a competiției desfășurate la Figueira da Foz, Portugalia, discipolii lui Ruslan Pernai au învins spectaculos reprezentativa Greciei, scor 5-2.
Nicolae Ignat a înscris primul gol al meciului, iar grecii au egalat după pauză prin Andreas Katsoulis. „Tricolorii” au revenit la conducere prin golul marcat de Constantin Gurjui, iar apoi Nicolae Ignat a mărit avantajul naționalei țării noastre.
Grecii au redus din diferență, însă în repriza a treia Valeriu Gurgurov și Andrei Negara și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor.
De menționat că selecționata Republicii Moldova a ajuns la turneul de promovare după ce a câștigat Euro Beach Soccer League, Divizia B. La competiția desfășurată la Chișinău între 28 iulie și 1 august au participat 11 echipe naționale. În finală, „tricolorii” au dispus de Estonia cu 4-1.