Echipa PDM se măreşte. Zeci de persoane au primit carnetul de membru al formaţiunii politice
Echipa Partidului Democrat se măreşte. Zeci de persoane au primit carnetul de membru al formaţiunii politice. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Forumului Organizației sectorului Buiucani a PDM.
Nou-veniții sunt mândri că fac parte din cel mai mare partid politic din Moldova și spun că vor împreună să contribuie la dezvoltarea țării:
"Sunt încântată de reformele acestui partid. Sunt mândră că trăim într-o țară democrată și vreau ca toți cei care trăiesc în această țară să fie împliniți și fericiți", a declarat membra PDM, Coralia Babcenco.
"Am mulți prieteni aici și împărtășesc undeva ceea ce se realizează în aspect al planului social. Îmi plac reformele care au fost organizate și care au luat deja o amploare", a declarat Valentina Rusnac, membru PDM.
Organizația sectorului Buiucani a recepționat 70 de cereri de aderare la partid.
"Avem o organizație de sector destul de combativă, după mine una din cele mai bune din municipiul Chișinău, cu lume bună, cu capacități organizatorice", a spus preşedintele Organizaţiei sectorului Buiucani a PDM, Veaceslav Nedelea.
La eveniment au participat deputați democraţi și miniștri. Oficialii au declarat că actuala guvernare a reușit să aducă stabilitate în țară.
"Partidul Democrat este partidul care într-adevăr a demonstrat că este în stare să îndeplinească acele obligațiuni care le-am dat cetățenilor. Reformă în educație, reformă în medicină, reformă în administrația publică centrală", a spus deputatul PDM, Violeta Ivanov.
"Nu vorbesc că am făcut schimbări extraordinare în viața cetățenilor, dar că am readus pacea și stabilitatea în țara noastră, dar că am readus partenerii noștri de dezvoltare la dialog cu Republica Moldova. Acest lucru se datorează echipei noastre politice", a spus ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
Organizația sectorului Buiucani a PDM are aproximativ 700 de membri.
Politică