Echipa Under-19 va debuta în preliminariile Ligii Campionilor în meciul cu formaţia FC Pribram
Zimbru Chişinău se pregăteşte de aventura în Liga Campionilor! Echipa de juniori Under-19 va debuta în preliminariile competiţiei în meciul cu formaţia FC Pribram din Cehia.
Sezonul trecut, Zimbru a devenit campioana Moldovei printre juniorii de până la 19 ani şi astfel a primit dreptul de a reprezenta ţara noastră în Liga Campionilor.
Galben-verzii şi-au aflat deja adversarul din primul tur preliminar. În urma tragerii la sorţi de la Nyon, Zimbru va întâlni gruparea cehă, FC Pribram. Echipa din țara noastră a avut noroc la tragerea la sorți, deoarece ar fi putut juca împotriva mult mai titratelor Ajax Amsterdam sau Schalke-04.
Majoritatea jucătorilor care vor evolua în Liga Campionilor de juniori sunt fotbalişti de la Zimbru-2.
"Nu cred că cineva cu un cap-două mai sus ca ei. La vârsta asta e foarte important să fii sigur în tine. La acest capitol să lucrăm foarte mult. Pentru mulţi o să fie prima dată şi posibil nu dă Doamnă ultima dată să particip la acest turneu. De acea aş vrea ca să ne reţinem cât mai mult în acest turneu", a spus antrenorul Zimbru-2, Veaceslav Rusnac.
"Eu nu ştiu tare multe despre Campionatul Cehiei şi nu ştiu la ce nivel se află. Este chiar un caz mai bun pentru noi. Cu Ajax ar fi fost mult mai greu de jucat decât cu Pribram", a declarat mijlocaş Zimbru U-18, Vadim Bejenari.
Tinerii fotbalişti spun că evoluţia în Liga Campionilor este o şansă pentru a se promova pe arena internaţională.
"Acest turneu ne dă posibilitatea să ne menifestăm în cel mai bun mod. Eu nu cred că la aceste turnee să nu fie prezenţi impresari din alte şcoli de fotbal. Este un turneu, în care fiecare trebuie să demonstreze maximumul său", a spus mijlocaşul Zimbru U-18, Rodrigo Bostan.
Dacă va elimina formaţia cehă, Zimbru va juca în turul doi preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea duelului dintre FC Minsk şi Viitorul Constanţa.
Prima manşă dintre Zimbru şi Pribram va avea loc pe 30 septembrie, în Cehia, iar meciul retur este programat pentru 21 octombrie şi se va juca la Chişinău.
Majoritatea cheltuielilor pentru desfăşurarea acestor meciuri le suportă UEFA.