Echipamentele de schi, necesare pentru vacnţa la munte. Ce preţuri au şi ce preferă oamenii
Iarna e vremea vacanţelor la munte, iar pentru ca odihna să fie şi plăcută, şi sigură, trebuie să pornim la drum bine echipaţi. Din bagaje nu ar trebui să ne lipsească lenjeria termică, pantalonii, geaca şi cizmele groase.
"Începem cu primul strat base layer, al doilea strat este mid layer, de obicei este o bluză subţire. Avem şi geacă cu membrană, apoi punem fularul, ochelarii şi casca. Pantalonii, la fel ca şi geaca, sunt cu membrană", a explicat Buliuhin Fiodor, adminstrator magazin sportiv.
Deşi costumele de schi sunt costisitoare, vânzătorii susţin că investiţia este pentru mult timp.
Pentru cei care doresc să economisească pentru un costum de munte, magazinele outlet sunt salvarea.
"Accent trebuie să pună pe material, acesta trebuie să fie din material impermiabil, adică să nu pătrundă apa, vântul. La noi piesele nu vin împreună, ele vin separat. De exemplu, pantalonii pot să fie de la 400 de lei, la copii sunt cele mai ieftine chiar şi la 300 se găsesc, şi scurta cam de la 500 cam aşa", a precizat daniela Tofan, stilist la un magazin outlet.
Un costum de schi trebuie să fie, în primul rând, confortabil.
Într-un magazin outlet din Capitală, un costum de schi costă aproximativ 1000 de lei. Echipamentul conţine o pereche de cizme, o pereche de pantaloni şi o geacă. Toate sunt impermiabile.
În pofida ofertei generoase de costume de munte, oamenii susţin că ar alege varianta închiriere:
"- Să-l închiriez.
- De ce?
- Pentru că iese mai ieftin şi dacă nu mă duc aşa de des la schi nu cred că are rost".
"Cred că să-l închiriez. Pentru că dacă te duci doar o dată nu merită să investeşti pentru ceea ce o să foloseşti doar o dată sau de două ori".
"Să-l închiriez. Pentru că o să-l folosesc doar o dată probabil".
Cele mai solicitate pârtii pentru schi sunt cele din România şi Ucraina. Cetăţenii moldoveni care pleacă în aceste destinaţii, trebuie să prezinte certificatul de vaccinare şi un test negativ la COVID-19.