Echipe din 15 subdiviziuni ale MAI şi-au măsurat astăzi forţele la mai multe probe
15 echipe din cadrul subdiviziunilor Ministerului de Interne au participat, astăzi, la Ştafeta combinată consacrată memoriei angajaţilor MAI căzuţi la datorie. În Parcul "La Izvor" din Capitală poliţiştii au participat la mai multe probe sportive, în special tragerea la ţintă, asamblarea armei şi aruncarea grenadei.
Participanţii spun că anual trec aceste probe şi îşi măsoară forţele cu colegii din alte subdiviziuni.
"Am fugit foarte repede şi am tras cinci focuri, le-am nimerit în ţintă. După cum am aflat nimeni nu a reuşit să tragă cinci focuri în ţintă. Sunt bucuros că nu am dezamăgit echipa", a spus un poliţist.
După ce au alergat şi au montat armele, poliţiştii au fost supuşi şi probei de aruncare a grenadei.
Poliţiştii spun că tradiţia de comemorare prin acţiuni sportive a angajaţilor căzuţi la datorie datează din 1950.