Echipele catalane au intrat în grevă! Espanyol, Girona şi FC Barcelona şi-au anulat antrenamentele
Echipele catalane au intrat în grevă! FC Barcelona, Espanyol şi Girona şi-au anulat antrenamentele.
Primul club care a anunţat că sistează antrenamentul de marţi a fost FC Barcelona. Printr-un comunicat postat pe un site de socializare, FC Barcelona a anunţat că nici o formaţie a grupării nu se va antrena, marţi, iar stadionul va rămâne închis.
În acest demers, FC Barcelona a fost urmată de celelalte două reprezentante ale Cataloniei în LaLiga, Espanyol Barcelona şi Girona.
Cele două grupări au anunţat că birourile cluburilor vor rămâne, marţi, închise, iar antrenamentele prevăzute pentru această zi vor fi anulate, scrie libertatea.ro
Cele trei grupări catalane au răspuns astfel mesajului venit din partea unui sindicat spaniol, care a cerut organizarea pentru marţi a unei greve generale în Catalonia, ca semn de protest la violenţele ce au avut loc la referendumul de secesiune a acestei regiuni iberice.