Echipele de salvare au reluat operaţiunile de căutare a avionului dispărut duminică în Iran
Echipele de salvare iraniene au reluat luni dimineaţa operaţiunile de căutare a avionului de linie dat dispărut începând de duminică, în timp ce survola o regiune montană din sud-vestul Iranului, informează agenţia de presă Irna, potrivit jurnalul.ro.
Autorităţile iraniene au suspendat duminică seara, din cauza condiţiilor meteo foarte dificile (ninsoare, ploi şi vânturi puternice), operaţiunile de căutare a acestui aparat ATR 72 al companiei Aseman Airlines, decolat din Teheran cu 66 de oameni la bord.
Autorităţile estimează că avionul s-a prăbuşit şi toţi pasagerii sunt probabil morţi.
Bimotorul cu elice asigura legătura dintre Teheran şi oraşul Vasouj, situat la circa 500 de km la sud de capitala iraniană. El a dispărut de pe ecranele radarelor în timpul unei furtuni de zăpadă în regiunea muntoasă Zagros, la începutul dimineţii, în timp ce se apropia de destinaţie.
Toată ziua de duminică acţiunile de salvare au fost împiedicate de vremea rea. Irna nu precizează dacă luni condiţiile meteo din zona de căutări permit decolarea elicopterelor, care au trebuit să rămână la sol cu o zi înainte.
Biroul (francez) pentru studii şi analize pentru securitate în aviaţia civilă (BEA) a anunţat duminică seara trimiterea a trei "anchetatori" şi "consilieri tehnici" care ar urma să ajute la ancheta demarată de autorităţile iraniene pentru a determina cauzele accidentului.