Eclipsă totală de soare. Cum ne este afectată viaţa
Eclipsele de Soare ne pot afecta viaţa în bine. Marte este în conjuncţie cu Nodul Nord, care este menirea noastră în viaţă. Marte este planeta acţiunii, dar şi a războiului. Soarele acţionează asupra Eului personal, sufletului, iar oamenii trebuie să gândească pozitiv asupra oricărei situaţii.
La nivel de ţară, se pot întâmpla schimbări de ranguri şi identităţi, iar oamenii trebuie să se gândească la spiritualitatea lor, spune Numerologul Mihai Voropchievici, potrivit spynews.ro.
Astăzi are loc cea de-a XI-a eclipsă de Soare din secolul acesta. Deşi aceasta nu va fi vizibilă pe cerul din Moldova, iată ce se va întâmpla pe toată perioada evenimentului astronomic.
Eclipsa va fi vizibilă în anumite zone ale Europei. Va fi vizibilă seara sau la apus în Islanda, Scoţia, Irlanda, Regatul Unit, Norvegia, Ţările de Jos, Belgia, Franţa, Spania şi Portugalia. Totodată, va fi prima eclipsă totală de Soare care va trece peste Statele Unite ale Americii în secolul curent.
Ce se întâmplă în timpul Eclipsei de Soare?
După ora 9:15 a.m., ora Pacificului (19.15, ora Moldovei), Luna se va extinde către zona superioară din dreapta Soarelui. După o oră, aceasta va acoperi întregul Soare.
După 30 de minute, se va produce o scădere graduală a luminii, iar cu 5 minute înainte de a se produce eclipsa, va începe apusul la nivelul orizontului vestic.
Cu 30 de secunde înainte, întreaga umbră a Lunii va fi vizibilă.
Cu 20 de secunde înainte, se va produce migrarea părţii ovale către partea estică.
Cu 15 secunde înainte, la marginea discului solar vor apărea mici fascicule de lumină. Acest fenomen este cunsocut sub denumirea de "mărgelele Bailey", ce pot arăta anumite date despre topografia Lunii.
Cu 5 secunde înainte, se instalează întunericul. După producerea acestui fenomen, vor fi vizibile anumite planete din Sistemul Solar, inclusiv Jupiter în partea inferioară a Lunii şi Venus, conform descopera.ro
- Eclipsa de Lună a atras aseară toate privirile spre cer: "Se vede o sferă"
- Milioane de priviri aţintite spre cer! Eclipsa parțială de lună văzută în diferite colţuri ale lumii (GALERIE FOTO)
- Pentru prima dată după 99 de ani, pe data de 21 august, SUA timp de două minute, se vor cufunda în întuneric total
- IMAGINE SPECTACULOASĂ din cosmos. Un răsărit de lună văzut de pe Stația Spațială Internațională
- Se prevede o eclipsă totală de soare! Pe data de 21 august, soarele va dispărea de pe cer timp de câteva minute
- O eclipsă de Soare va întuneca Pământul. Fenomenul va fi vizibil în special în SUA, în această seară