Economia Republicii Moldova şchiopătează
Economia Moldovei dă tot mai multe semne de stagnare. Biroul Naţional de Statistică a anunţat, pentru primul trimestru al acestui an o scădere cu aproape cinci la sută a investiţiilor pe termen lung. Asta după ce recent şi în sectorul industrial s-a înregistrat un declin de peste trei la sută.
În lunile ianuarie-martie ale acestui an, economia moldovenească a atras investiţii pe termen lung în sumă de aproape 1 miliard 800 milioane de lei, în scădere cu 4,6 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut. Principalul domeniu de investiţii, cel al utilajelor şi maşinilor, inclusiv mijloace de transport, a scăzut cu un procent şi jumătate, până la suma de peste 1 miliard de lei.
Sectorul privat este destul de reticent atunci când este vorba despre investiţii. Plasamentele companiilor cu capital privat s-au micşorat cu aproape 20 la sută şi au constituit 800 de milioane de lei. Întreprinderile mixte, cu capital local şi străin, şi-au redus investiţiile cu 15 procente până la un nivel de aproape 260 milioane de lei.
Şi în industrie lucrurile nu merg bine. Contracţia din sectorul industrial a fost în primul trimestru de 3,4 procente. Potrivit statisticilor oficiale, două treimi din sectoarele industriale monitorizate au înregistrat scăderi. Adică din 29 de sectoare, doar zece au încheiat trimestru pe plus.
Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de doar 3 la sută, faţă de prognoza iniţială de 4,5 procente. În acelaşi timp, Banca Naţională a Moldovei estimează o inflaţie de aproape 5 la sută la finele anului.
Mai multe detalii la acest subiect aflaţi în jurnalele de Prime Time de la orele 18:00 (în rusă) şi 19:00 (în română) de Publika TV.