Economie puternică, bunăstare în țară și armonie socială – aceasta înseamnă Pentru Moldova în viziunea PDM (FOTO)
Partidul Democrat din Moldova susține dezvoltarea economică a țării, creșterea veniturilor cetățenilor și pacea socială. Aceste 3 lucruri sunt esențiale, în opinia PDM, în cadrul orientării "Pentru Moldova" a partidului.
Priorităţile de dezvoltare a ţării au fost aduse la cunoştinţa locuitorilor din raionul Edineţ, unde a oprit caravana electorală a PDM.
În comuna Hincăuţi, oamenii au abordat problema apei potabile. Ei au spus că în satele Clișcăuți și Poiana, din componența comunei, fântânile au secat în proporție de 60%, iar apeduct și canalizare nu este. Autorităţile locale au elaborat un proiect pentru a rezolva problema, dar, din lipsă de bani, acesta a rămas doar pe hârtie.
"Problema strigătoare la cer este apeductul şi sanitaţia. Aşteptăm continuitatea reformelor, aşteptăm rezolvarea problemelor care au mai rămas", a spus un lider local. Oamenii au spus că strâns bani pentru proiect, dar nu au ajutor pentru a merge mai depate.
Cristina Lesnic, candidatul cu numărul 19 pe lista PDM, a dat asigurări că atât comuna Hincăuţi, cât şi alte localităţi din ţară vor fi conectate la apă de calitate şi la reţeaua de canalizare.
"Există un proiect care va fi naţional - "Apă bună pentru Moldova". Va fi asigurată apă pentru fiecare locuitor şi pentru fiecare comună care necesită o astfel de revizuire", a explicat Lesnic.
Cristina Lesnic a vizitat şi un cuplu de pensionari din Hincăuţi, care au fost toată viaţa profesori la şcoala din comună. Vârstnicii susţin că urmăresc cu atenţie activitatea Guvernului şi Parlamentului şi salută măsurile de protecţie socială a cetăţenilor, printre care acordarea ajutorului de Crăciun în valoare de 600 de lei, precum şi majorarea cu 10 la sută a pensiilor mici.
"Echipa asta a făcut foarte multe pentru Moldova şi mă bucură faptul că ceea ce vorbesc fac. Şi noi. bătrânii, credem mai mult nu în vorbe, dar în fapte", au menționat soții Pulbere.
De asemenea, primarul comunei Hincăuţi a apreciat Programul naţional "Drumuri bune pentru Moldova", în cadrul căruia au fost renovate mai multe porţiuni de drum din satele raionului Edineţ.
Candidatul PDM pentru circumscripția nr. 3, deputatul Oleg Sîrbu, s-a aflat astăzi în localitățile raionului alături de desantul PDM, venit în campanie în nordul Moldovei.
În discuțiile cu cetățenii, Oleg Sîrbu a reamintit activitatea pe care a avut-o în beneficiul locuitorilor din raion și s-a angajat să sprijine în continuare proiectele pentru Edineț.
"Împreună cu colegii din guvernarea PDM, am ajutat la renovarea și dotarea a 51 de unități de învățământ din raion, precum și la înnoirea parcului de ambulanțe. Azi avem 4 ambulanțe noi în Edineț, iar în curând vor sosi și altele. Vom continua să reparăm școli și grădinițe, vom continua să reparăm drumuri, să extindem iluminatul public", a spus Oleg Sîrbu.
Caravana electorală a PDM va continua să meargă în localitățile țării, pentru a comunica cu alegători. Democrații și-au propus să aibă un număr mare de întâlniri cu cetăţenii, pentru a le vorbi despre realizările guvernării și planurile de viitor ale partidului.
- După Anenii Noi, caravana electorală a Partidului Democrat a ajuns, astăzi, în raionul Briceni
- Partidul Democrat a discutat cu locuitorii din nordul țării despre realizările guvernării şi proiectele pentru următorii patru ani (FOTO)
- Caravana PDM, la Ocniţa. Oamenii apreciază reformele guvernării şi spun că Partidul Democrat îşi respectă promisiunile
- PDM condamnă actele agresive din campanie și cere tuturor concurenților electorali să respecte legea și să respingă violența