Ecouri de după vizită. Ce spun analiştii politici despre întâlnirea repetată a lui Filat cu Rogozin
Cea de-a doua întâlnire a premierului Vlad Filat cu vicepremierului rus Dmitri Rogozin nu a fost planificată. O spun mai mulţi analişti politici, în opinia cărora, întrevederea a avut loc după o serie de acţiuni, dar şi a declaraţiilor făcute de Dmitri Rogozin în timpul vizitei la Tiraspol. Cu toate acestea, sunt experţi care afirmă că drept pretext pentru întâlnirea repetată a fost declaraţia preşedintelui Nicolae Timofti despre deschiderea unui consulat rusesc în regiunea transnistreană.
Vlad Filat şi Dmitri Rogozin au discutat despre ajutorul financiar pe care îl acordă Transnistriei autorităţile ruse, sunt de părere unii analişti. "Cred că la baza întâlnirii au fost mai mult rezultatele sau esenţa vizitei lui Dmitrii Rogozin la Tiraspol. La Tiraspol, Rogozin nu a avut aceeaşi misiune ca şi la Chişinău", a declarat analistul politic Vasile Croitoru.
"Consulatul de la Tiraspol nu poate fi deschis decât cu acordul primului-ministru. Cred că aceasta a fost şi tema discuţiei. Eu consider că va mai avea loc o întâlnire despre care însă noi nu vom cunoaşte nici detaliile, nici când se va întâlni domnul prim-ministru cu domnul Timofti", a menţionat analistul politic Valentin Dolganiuc.
"Vizita repetată la Chişinău nu a fost planificată. S-a întâmplat ceva. După părerea mea, declaraţiile preşedintelui Timofti nu constituie un pretext. Probabil, au început negocierile care au necesitat unele precizări. Am în vedere consultări cu autorităţile transnistrene care au cerut precizări de la autorităţile de la Chişinău", a afirmat comentatorul politic Vladimir Ţesliuc.
Sâmbătă seara, Vlad Filat s-a întâlnit din nou cu Dmitri Rogozin. Consilierul premierului Igor Volniţchi a declarat că întrevederea a fost planificată din timp, asta în timp ce postul de radio "Vocea Rusiei" anunţa că oficialul rus a solicitat o întrevedere repetată cu Vlad Filat după ce preşedintele Nicolae Timofti a declarat că un consulat al Rusiei va putea fi deschis la Tiraspol numai dacă Moscova îşi va retrage trupele din stânga Nistrului.