Eden Hazard a fost ales cel mai bun jucător din Premier League de jurnalişti
Eden Hazard a fost ales cel mai bun jucător din Premier League şi de jurnalişti. Belgianul a acumulat cele mai multe voturi şi a primit trofeul într-o gală specială organizată la Londra.
Belgianul Eden Hazard a fost desemnat cel mai bun fotbalist din Premier League în acest sezon de către Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi din Anglia.
Hazard a obţinut 53 la sută din voturi, devansându-i pe atacantul lui Tottenham, Harry Kane, dar şi pe fundaşul lui Chelsea, John Terry. Fotbalistul "aristocraţii" a devenit astfel primul belgian care câştigă acest premiu.
"Sunt foarte fericit. Am vrut ca într-o zi să fiu cel mai bun şi am reuşit în acest sezon, pentru că am jucat foarte bine şi Chelsea a jucat foarte bine. Nu știu dacă am meritat să câştig, dar acest lucru e foarte important pentru mine", a spus jucătorul Chelsea, Eden Hazard.
Acesta este al doilea trofeu câştigat de Hazard, după cel din aprilie acordat de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti din Anglia.
Hazard e al treilea jucător din istoria lui Chelsea, desemnat de jurnaliştii sportivi cel mai bun din Premier League, după italianul Gianfranco Zola şi Frank Lampard.
În acest sezon, Eden Hazard a câştigat titlul şi Cupa Lgii cu Chelsea, fiind jucătorul decisiv pentru gruparea londoneză. Belgianul a marcat 14 goluri în Premier Legue.