Ediţie Specială despre trenurile speranţei, la Nistru LIVE TEXT
(UPDATE 22.54) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Proiectul deja a demarat. Sunt proiecte destul de clare, sperăm că vor fi implementate cu succes.
(UPDATE 22.53) Preşedintele Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcanu: Bani nu ni se vor da dacă nu vom avea o viziune clară despre ce facem mai departe. Europenii nu sunt aşa de naivi încât să arunce banii în vânt sau pe mese rotunde. Azi toţi sunt mai pragmatici.
(UPDATE 22.51) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: De ce e nevoie de bani străini, ca la distanţă de 70 de km să se întâlnească oamenii şi să discute depre viitorul ţării? Şi la pescuit oamenii se duc mai departe.
(UPDATE 22.50) Secretarul general al Partidului Socialiştilor, Valentin Crâlov: În 95-96, inclusiv din banii din exterior, Parlamentul R. Moldova a desfăşurat câteva acţiuni foarte importante unde au participat activ inclusiv reprezentanţi ai conducerii de la Tiraspol. Am făcut câteva măsuri în baza cărora, într-adevăr, apropierea malurilor a fost posibilă.
(UPDATE 22.47) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: Suntem campioni la capitolul strategii, dar în Moldova lipseşte o abordare pe termen lung.
(UPDATE 22.45) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Strategia implică şi bani. Aceşti bani sunt acordaţi din ajutorul pe care îl primeşte Moldova. Trebuie să facem paşi pozitivi care să ne ajute să trecem la discuţii serioase pe plan politic.
(UPDATE 22.42) Secretarul general al Partidului Socialiştilor, Valentin Crâlov: Suma poate fi majorata, dar tottuşi clasa politică este pregătită să folosească aceşti bani? Are aşa capacităţi? Dacă nu au strategii... Este importantă prezenţa strategiei, dacă vrem să vorbim de reunificare. Clasa politică nu e în stare de a înţelege rădăcinele problemele.
(UPDATE 22.40) Analistul politic Igor Boţan: Un lider din AIE, de fiecare dată când iesă la balcon îl vede pe Lenin.
(UPDATE 22.39) Analistul politic Igor Boţan: Am ajuns ca atunci când UE dă bani, primul gând al cetăţenilor să fie, iar vor fura cei de la conducere. Noi suntem marcaţi de emoţii în negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Cetăţenii riscă să fie luaţi prin surprindere. Prin construirea podurilor şi restabilirea încrederii avem şanse de a ajunge la o soluţie.
(UPDATE 22.37) Preşedintele Partidului Moldova Unită, Veaceslav Ţurcanu: Este importanta ca UE să monitorizeze utilizarea acestor bani. Asta dă asigurări că banii nu vor fi furaţi.
(UPDATE 22.36) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Aceşti bani vor fi monitorizaţi de UE.
(UPDATE 22.35) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: La 23 decembrie 2011, un oarecare Antiufeev a prezentat informaţia precum că Şevciuc a fost pe parcursul campaniei de 34 de ori pe malul drept. Dar nu s-a menţionat că părinţii săi au căzut în accident şi au fost intenaţi pe malul drept. Eu accept banii UE. Sper că aceşti bani vor fi utilizaţi corect. Tinerii au nevoi de investiţii.
(UPDATE 22.25) Preşedintele Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcanu: Noţiunile nu au niciun sens dacă nu avem conţinut. Care e repartizarea competenţelor? Control mixt înseamnă o transparenţă a operaţiunilor de export în primul rând.
(UPDATE 22.23) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: De la bun începu, UE şi-a exprimat disponibilitatea să sprijine acţiuni de restabilire a încrederii. Acum există posibilitatea ca UE să facă anumite investiţii în căile ferate ale Moldovei.
(UPDATE 22.20) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Controlul la ieşire va fi efectuat de vameşii moldoveni, vor fi puncte de primire- predare. Va fi implicat şi EUBAM-ul, din punct de vedere al expertizei, suportului. La intrarea trenului sunt prevederi de schimb al informaţiilor şi vor avea de lucru şi Serviciul Vamal, şi Calea Ferată.
(UPDATE 22.18) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Pe lângă partea simbolică, Chişinăul ajută agenţii economici de pe malul drept al Nistrului. Agenţii economici care transportă mărfurile pe calea ferate vor avea de câştigat, la fel şi “Calea Ferată a Moldovei”. Va fi impulsionată activitatea antreprenorilor.
(UPDATE 22.14) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: R. Moldova nu poate să piardă controlul asupra exporturilor. Autorităţile de la Chişinău au doptat mai multe legi cu privire la regiunea transnistreană care se bat cap în cap.
(UPDATE 22.09) Valeriu Ciubuc, viceministru al Transporturilor: Calea ferată e în totalitate a Moldovei, dar nu am atins acest punct pentru a nu bloca negocierile. Sunt mai multe puncte pe care trebuie să le clarificăm.
(UPDATE 22.08) Valeriu Ciubuc, viceministru al Transporturilor: Concomitent cu controlul mixt, am format şi grupul mixt de lucru pentru inspecţia căilor ferate. Pe viitor, starea căilor ferate va fi efectuată de Î.S. "Căile Ferate ale Moldovei". Pentru a menţine securitatea tehnică, starea va fi în permanenţă controlată de grupul mixt.
(UPDATE 22.06) Preşedintele Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcanu: Încrederea va fi restabilită în baza compromislului, ceea ce înseamnă că şi o parte şi alta trebuie să facă o evaluare chiar şi a acelor decizii care au fost luate anterior. Chiar şi Guvernul trebuie să revizuiască anumite prevederi.
(UPDATE 22.02) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: Această decizie protocolară e doar un cadru, care trebuie să fie umplut cu conţinut, elaborat de Serviciul Vamal, în circa 15 zile. Totul trebuie să fie finalizat în 30 de zile. Sper ca în 15 zile să avem o imagine clară în ceea ce ţine de aceste două puncte.
(UPDATE 21.55) Secretarul general al Partidului Socialiştilor, Valentin Crâlov: Chişinăul, la moment, face un pas foarte important. E vorba despre colaborare, dar memoria există şi trebuie să trecem o cale destul e lungă pentru restabilirea încrederii.
(UPDATE 21.53) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: E un conflict artificial creat. Agenţii econimci din stânga Nistrului sunt discriminaţi pozitiv, ei nu plătesc impozite R. Moldova. Doar în Chişinău locuiesc mai mulţi ruşi decât în toată Transnistria. Noi nu trebuie să fim agresivi cu oamenii din stânga Nistrului, ci generoşi, să-i ajutăm să înţeleagă că au nimerit pe o linie moartă.
(UPDATE 21.50) Analistul politic Igor Boţan: Poziţia actualilor lideri din Transnistria se deosebeşte de cea a lui Smirnov. Dar Tiraspolul vrea în continuare asigurarea independenţei Transnistriei. Se va ajunge la momentul când vor apărea probleme foarte fine. Avem în R. Moldova o confederaţie cu doi subiecţi. Şi Tiraspolul, şi Chişinăul vor trebui să răspundă la întrebări foarte schinoase cu privire la aspectul politic.
(UPDATE 21.47) Analistul politic Igor Boţan: E o cale foarte lungă până la acorduri politice. Putem da o apreciere pozitivă guvernanţilor. Trebuie să vedem care e contextul regional. Ceea ce se face acum e necesar şi pentru Chişinău, şi pentru Tiraspol, Chişinău şi UE.
(UPDATE 21.44) Secretarul general al Partidului Socialiştilor, Valentin Crâlov: Semnarea acordului înseamnă doar primul pas în direcţia restabilirii relaţiilor. Rezolvarea problemei politico-juridice e legată strâns de restabilirea încrederii, a relaţiilor în domeniul economic. Acest pas a fost făcut şi ne dă speranţă. Domeniul economic e acel domeniu unde putem ajunge destul de repede la restabilirea încrederii între părţi.
(UPDATE 21.41) Preşedintele Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcanu: E o hotărâre binevenită pentru toţi cetăţenii şi care confirmă că într-adevăr vor fi întreprinşi paşi concreţi pentru restabilirea încrederii. Rezolvarea politică poate avea loc numai în cazul restabilirii încrederii.
(UPDATE 21.40) Directorul programe IPP, Oazu Nantoi: Cred că s-a schimbat nu doar liderul din stânga Nistrului, dar şi aşteptările locuitorilor de acolo.
(UPDATE 21.37) Şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan: La acest acord s-a lucrat ani de zile, însă cele mai intense eforturi au fost depuse în ultimele câteva zile. Au fost mai multe proiecte, înaintate de Chişinău, de Tiraspol, în final am reuşit să le combinăm. Nu pot spune că au fost puncte foarte dificile sau sensibile. Problema controlului vamal s-a rezolvat practic automat pe ultima sută de metri.
N-aduce anul, cât aduce trenul. Cam aşa ar putea fi parafrazat vechiul dicton după acordul semnat astăzi de premierul Filat şi preşedintele regiunii transnistrene Şevciuc. Acesta prevede reluarea circulaţiei mărfarelor prin regiunea din stânga Nistrului după o pauză de şase ani.
Evenimentul a fost salutat pe ambele maluri ale râului şi chiar mai departe. Mulţi speră că odată cu primele trenuri care vor trece podul, încrederea între părţi va creşte, iar negocierile vor obţine un caracter mai consistent.
Ce a stat la baza acestor discuţii de astăzi şi ce urmează, aflăm de la invitaţi acestei ore: directorul programe IPP, Oazu Nantoi; preşedintele Partidului Moldova Unită, Veaceslav Ţurcanu; secretarul general al Partidului Socialiştilor, Valentin Crâlov; şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan şi analistul politic Igor Boţan.
Actualitate