Ediţie specială FABRIKA: Dezvăluiri din viaţa de familie a patru soţii de personalităţi marcante
Soţiile mai multor personalităţi din ţara noastră au fost aseară la Fabrika. În cadrul unei discuţii ca între femei, doamnele au făcut dezvăluiri din viaţa de familie, au dat sfaturi şi, pentru că a fost o ediţie specială, au avut parte de mai multe suprize.
Deşi sunt persoane publice, în viaţa de zi cu zi au reguli obişnuite. E şi cazul familiei guvernatorului Băncii Naţionale.
"Nu prea vorbim despre servici acasă. Vă rog să nu veniţi la mine cu întrebarea despre cursul valutar", a spus femeiea de afaceri Otilia Drăguţan.
Pentru o relaţie armonioasă, sunt necesare pauzele, spune partenera de viaţă a şefului Comisiei Electorale Centrale.
"Mie nu-mi place când, în momentul în care vin seara acasă să mă întrebe unde ai fost, cu cine ai fost. Şi niciodată n-am dat aceste întrebări soţului meu", a declarat interpreta Nona Marian.
În schimb, pentru soţia preşedintelui Curţii Constituţionale, vulnerabilitatea partenerului de viaţă reprezintă o dovadă de caracter puternic.
"Eu simt că el are nevoie de sprijinul meu în fiecare zi. Îl susţin atunci când are nevoie de susţinere. Îl îmbrăţişez atunci când cred că asta-l va ajuta", a spus psihologul Angelina Tănase.
Iar soţia directorului Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" consideră că femeia de azi are mai multe posibilităţi pentru a îmbina cariera şi familia.
"Eu îmi amintesc că mi-am crescut copiii cu o biată maşină Aurica. Când s-a născut primul fiu nici asta nu aveam. De scutece de o singură folosinţă doar la cel de-al doilea fiu şi alea le ţineam aşa, doar pentru plimbări", a susţinut membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului Mariana Onceanu-Hadârcă.
Moderatoarea emisiunii Rita Ursalovschi a avut parte de emoţii, când a fost felicitată de fiica Mădălina. Seara s-a încheiat cu o surpriză muzicală.
- O familie de afgani, surprinsă în timp ce trecea ilegal frontiera moldo-ucraineană. Vezi ce a cerut de la autorităţi
- Discuţii înregistrate între fostul preşedinte francez Sarkozy şi soţia sa au fost făcute publice
- Ziua Internaţională a femeii sărbătorită în penitenciar. Deţinutele de la Rusca au avut parte de o surpriză