Eduard Muşuc îl numeşte pe Nicolae Timofti "raţă mută"
Unii aleşi ai poporului sunt prea slobozi la gură, atunci când vine vorba de preşedintele ţării, Nicolae Timofti. În cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului, deputatul PCRM Eduard Muşuc l-a comparat pe şeful statului cu o raţă mută.
Totul a început de la afirmaţiile liberalilor, care i-au reproşat liderului PCRM, Vladimir Voronin, că nu a vrut să vină la Comisia parlamentară care a anchetat omorul lui Sorin Paciu, pentru a fi audiat.
"Am făcut mai multe încercări de a-l invita la audieri pe Vladimir Voronin, care a declarat că liderii AIE ar fi ştiut din timp despre tragedia din Pădurea Domnească. El a evitat să vină la comisie, prin diferite tertipuri. Comuniştii şi-au atins scopul în acest sens sau noi alegem liderii politici după interese?", a întrebat deputatul PL Valeriu Munteanu.
În încercarea de a-şi apăra şeful de partid, comunistul Eduard Muşuc a trecut la atac la persoană. „Domnul Voronin nu e demnitar de stat, nu ocupă nicio funcţie înaltă în stat. Dar referitor la Consiliul Suprem de Securitate, de ce a fost convocat cu nişte chestiuni neînsemnate, dar nu şi în acest caz grav? Aţi ales un preşedinte care se comportă ca o raţă mută şi la conferinţele de presă vorbeşte un purtător de cuvânt în locul lui”, a declarat Muşuc.
În replică, deputatul PLDM Vladimir Hotineanu le-a amintit comuniştilor că şeful statului era spitalizat în momentul în care a fost făcută publică informaţia despre incindentul din Pădurea Domnească, soldat cu moartea omului de afaceri Sorin Paciu.