Eduard Muşuc: Mai mulţi candidaţi de pe lista PCRM au fost intimidaţi de reprezentanţii lui Filat
Eduard Muşuc: Informaţia apărută are menirea de a manipula opinia publică. Guvernarea actuală foloseşte metode care nu îi fac bine. După alegerile parlamentare ne aflăm în perioada negocierilor. Toate metodele folosite sunt ilegale. Nu am avut de gând să purtăm negocieri cu PLDM. Majoritatea metodelor folosite de Filat sunt indecente. Ele nu se încadrează în normele democratice. Campania isterică a lui Filat trebuie oprită imediat. Nu sunt intimidat şi nu voi fi, deoarece opinia mea nu poate fi influenţată. Se lansează diferite informaţii distorsionate.Scopul manipulărilor este clar. Suntem în proces de negocieri cu PD, iar acest proces se încearcă a fi stopat. Ştim foarte bine că membrii PCRM nu vor trăda. Este clar că se joacă murdar şi se aplică orice metodă pentru a fi intimidat. În echipa noastră nu se va găsi niciun "vot de aur".
Eduard Muşuc a cerut ca metodele de presiune din partea PLDM, şi în special premierului Vlad Filat să înceteze, iar formaţiunea să se pregătească de a trece în opoziţie.
PCRM susţine o conferinţă de presă. Tema conferinţei este "Poziţia PCRM pe marginea campaniei de manipulare a opiniei publice".
Victor Gurău: În orişice luptă unde doi se luptă aprig, al treilea câştigă. Avem o situaţie când două partide au o pondere serioasă în Parlament. Este clar că lupta se duce între PCRM şi PLDM. Lupta aceasta reprezintă doar poziţionare şi nicidecum ceva mai semnificativ. Mereu amploarea războiului este în dependenţă de instrumentele pe care le deţine fiecare parte. Există şi un război al declaraţiilor. PD este cel care va decide şi va înclina balanţa spre o coaliţie de centru-stânga sau de centru-dreapta.
Arcadie Barbăroşie: Vreau să îi dau dreptate lui Vlad Filat. Voronin a dat dovadă de un limbaj mai puţin civilizat.
Filat trebuie oprită imediat