Educatoare de nevoie. Cum îşi educă copii mamele din Horodca în lipsa grădiniţei
Embed:
În 28 de sate din 10 raioane nu există grădiniţe. Din acest motiv, doar o treime din cei 1600 de copii din aceste localităţi pot frecventa instituţiile preşcolare din alte sate. Ceilalţi sunt lăsaţi în grija bunicilor sau unul din părinţi este nevoit să stea cu ei acasă.
Peste o sută de copii din satul Horodca, raionul Ialoveni stau acasă, deoarece nu au grădiniţă în localitate. Este şi cazul familiei Plămădeală, unde cei doi copii sunt lăsaţi în grija bunicii.
"Mama îi spune bunicii ce trebuie să facă copiii: la pagina 13 textul şi să mănânce la ora nouă".
În asemenea condiţii, Zinaida Cebotaru a devenit educatoare de nevoie.
"Patru nepoţi şi iaca din ogradă, se duc mamele se duc la lucru şi tot îi adună la mine în ogradă şi eu stau cu ei de nevoie că nu au unde îi duce. Mai desenăm, mai scriem, le arătăm", spune bunica Zinaida.
În familia Nichifor, mama a renunţat la serviciu pentru a se ocupa personal de copii.
"Bravo. Un degeţel plus un degeţel, cât e? – Doi".
"Avem de lucru, avem de prăşit. Fiecare mamă stă câte o zi cu copiii. Mâine o să mă duc la prăşit. Azi e rândul meu să stau cu dânşii. Noi nu putem să ne ocupăm cu dânşii. Îi mai învăţăm acasă, dar ei nu ştiu de toate celea ce trebuie să-I înveţe o profesoară", spune o altă mamă din Horodca.
Şansele ca în localitate să fie construită o grădiniţă sunt minime.
"Acolo s-a dat un milion şi 500. Am făcut jumate şi la anul viitor dacă a mai fi finanţe, dar dacă n-a fi finanţe o să se distrugă tot ce-am făcut în primul an", spune primarul satului, Ştefan Laslî.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, dintre cele 28 de localităţi fără grădiniţe în unele sate numărul copiilor este suficient doar pentru a forma o singură grupă. Iar autorităţile nu-şi permit să întreţină astfel de instituţii preşcolare.