Efecte devastatoare ale seismului în Japonia: Sute de morţi şi răniţi
Poliţia din Miyagi a anunţat că a descoperit 300 de cadavre în zona de coastă a oraşului Sendai. Seismul a avut magnitudinea de 8,9 pe Richter şi a provocat un tsunami care a lovit mai multe oraşe. Zeci de replici puternice au zguduit arhipelagul în orele care au urmat seismului.
În jur de 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudine de 8,9 şi a valurilor mari care au lovit coastele Japoniei vineri dimineaţă.
Poliţia din Miyagi a anunţat că 200-300 de cadavre au fost descoperite în zona de coastă din oraşul Sendai. 8.000 de soldaţi sunt în misiune de salvare a victimelor. 60.000 - 70.000 de persoane au fost evacuate în oraşul Sendai, lovit de tsunami, relatează agenţia Kyodo, citată de NewsIn.
Guvernul nipon a anunţat importante pagube materiale.
Cutremurul din Japonia, care a avut o magnitudine de moment de 8,9, a fost urmat în următoarele două ore şi jumătate de la producerea lui de peste 60 de replici cu magnitudinea cuprinsă între 5,4 şi 7,3.
Cutremurul de vineri din Japonia, care s-a produs la ora locală 14.46, a declanşat valuri seismice cu înălţimea de zece metri care au măturat coastele prefecturii Myagi. Deşi victimele şi pagubele încă nu pot fi evaluate, este probabil una dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria ţării.