Efectele benefice ale pandemiei de COVID-19: magazinele de caritate devin tot mai populare
Embed:
Unul dintre efectele benefice ale pandemiei de COVID-19 este că magazinele de caritate au devenit tot mai populare. Vânzătorii spun că oamenii preferă să cheltuie bani în scopuri nobile. În Chișinău sunt doar două astfel de magazine.
Primul "Charity shop" s-a deschis în Capitală acum doi ani și jumătate. Fondatoarea sa, Inga Bostan, recunoaște că în pandemie au fost mai mulți vizitatori decât înainte.
"Prima săptămână de la redeschidere, după carantină, a fost foarte activă. Am înregistrat un record din toate punctele de vedere: şi ca număr de clienţi, și ca vânzări", a declarat Inga Bostan.
Magazinele de caritate funcţionează după un principiu simplu: oamenii aduc lucruri de care nu mai au nevoie, precum cărți, jucării şi accesorii, care sunt vândute la un preț simbolic, iar veniturile ajung la persoanele nevoiaşe. Timp de doi ani și jumătate acest magazin a donat peste 900 de mii de lei.
"Recent, am felicitat persoanele cu dizabilități cu ocazia sărbătorilor, le-am cumpărat produse alimentare și cadouri. Am procurat scaune cu rotile pentru asociaţia invalizilor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre achitarea tratamentului peste hotare pentru persoanele care nu dispun de bani", spune fondatoarea.
În ultimul an, magazinul de caritate are clienți fideli, care se gândesc la semenii lor mai trişti.
”Le mulțumim mult! Oamenii îşi golesc garderobele și procură lucruri drăguțe, simpatice. Avem cărți bune și prețurile sunt pur și simplu extraordinare."
Un alt magazin de caritate a fost deschis chiar înainte de pandemie. Fondatoarea sa, Iulia Axionova, administrează un centru pentru câinii fără adăpost, iar magazinul funcționează tocmai pentru a hrăni cei aproape 200 de patrupezi.
"Mi-aș dori ca magazinul să acopere integral întreținerea adăpostului, însă acest lucru încă nu este posibil. Totuși, magazinul a făcut față provocărilor și nu am avut nicio situaţie de urgenţă, ceea ce este o mare realizare", spune fondatoarea magazinului, Iulia Aksionova.
În acest magazin, doritorii pot să-şi găsească şi animale de companie.
"Am avut ideea ca animalele să trăiască permanent aici. Ele se adăpostesc şi își caută familiile. Când un maidanez își găsește stăpânul, aducem altul", spune Iulia Aksionova.
Preţurile în magazinele de caritate sunt destul de accesibile. Bunăoară, o rochie costă doar 70 de lei.