Efectele devastatoare ale tornadei din Cehia: trei morți, zeci de răniți, localități distruse
Tornada însoțită de grindină de mărimea unei mingi de tenis, care s-a produs joi în Cehia, a avut efecte devastatoare: trei oameni au murit, alți zeci sunt răniți, iar casele din mai multe orașe din sud-estul țării sunt distruse. Echipe de salvare din Austria şi Slovacia participă la rândul lor la operaţiuni, iar armata cehă a fost trimisă în regiune. "Este iadul pe pământ", a declarat guvernatorul regiunii, Jan Grolich, după o vizită în zonele afectate.
"Din păcate, nu am putut salva trei pacienţi", a declarat Hedvika Kropackova, purtătoare de cuvânt a serviciilor locale de urgenţă, pentru AFP, scrie Agerpres. 63 de răniţi au avut nevoie de spitalizare, zece dintre aceştia fiind grav răniţi, a adăugat ea, precizând că bilanţul victimelor ar putea creşte.
În mai mult zone, operaţiunile de salvare sunt încă în curs de desfăşurare pentru a găsi persoane sub dărâmături. Echipe de salvare din Austria şi Slovacia participă la rândul lor la operaţiuni, iar armata cehă a fost desfăşurată în regiune.
Tornada, însoţită de grindină de mărimea unei mingi de tenis, a lovit mai multe oraşe şi sate, printre care Hodonin, aflat la graniţa cu Slovacia. În acest oraş, spitalul local a tratat zeci de răniţi, iar un azil de bătrâni şi grădina zoologică locală au fost distruse.
De asemenea, regiunea a suferit întreruperi majore de energie electrică, 78.000 de case şi companii fiind fără curent vineri dimineaţă. Traficul a trebuit întrerupt pe o autostradă importantă care leagă Praga de Bratislava.
În videoclipurile care circulă pe reţelele de socializare, se puteau vedea clădiri distruse, copaci smulşi din rădăcini, dar şi incendii.
"Este iadul pe pământ", a declarat guvernatorul regiunii, Jan Grolich, după o vizită în zonele afectate.