Efectele legii antitutun: Vânzările în localuri şi veniturile bugetului de stat au crescut simţitor
Legea antitutun, care i-a pus pe jar pe fumătorii înrăiți, are mai multe efecte pozitive. La mai bine de un an de când a intrat în vigoare, vânzările în restaurante şi cafenele au crescut simţitor.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, veniturile hotelurilor, de exemplu, s-au majorat, în unele cazuri, cu peste 30 la sută.
Responsabilii de la Ministerul Sănătății susțin că temerile unora că odată cu implementarea legii antifumat localurile vor înregistra pierderi nu s-au adeverit.
Statisticile arată că, în perioada iunie - septembrie, instituțiile de alimentație publică au înregistrat venituri de peste 668.000 de lei. Acestea sunt în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
"Rata vânzărilor crește cu 1,7%. Același lucru ni l-am propus ca să vedem ce se face cu veniturile din vânzări în unitățile hoteliere. Veniturile au crescut cu aproape 32 la sută", a declarat viceministrul Sănătăţii, Aliona Serbulenco.
Și veniturile în bugetul de stat s-au majorat în urma interzicerii fumatului în mai multe locuri.
"De către agenții constatatori ai poliției au fost inițiate 3.299 de proceduri contravenționale în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de aproape 2.900.000 de lei", a declarat viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că, în urmă cu trei ani, era sceptic în privința adoptării unei legi antitutun, acum însă Moldova este un exemplu pentru alte țări.
"Astăzi Republica Moldova este considerată ca țara care a făcut un pas semnificativ în lupta împotriva acestui viciu, a fumatului. Este adevărat că Parlamentul, ca și întreaga societate, trebuie să pună în echilibru totul și să ia în considerare și alte interese, cele economice, dar bineînțeles sănătatea publică este mult mai importantă", a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Experții internaționali au felicitat Republica Moldova pentru adoptarea legii.
"Este important să nu permiteți industriei tutunului să slăbească legea. Același lucru s-a încercat și în Federația Rusă. Țara voastră poate fi un exemplu extraordinar și acesta este un motiv de mândrie și bucurie. Organizația Mondială a Sănătății vă susține. Rusia, Ucraina, Marea Britanie, Norvegia, Finlanda vă vor susține", a declarat ofițerul de la Biroul regional OMS în Moldova, Nataliya Toropova.
Leagea antifumat a fost aprobată de Parlament în luna mai 2016. Potrivit statisticilor, 5.000, adică 12 la sută, din totalul deceselor din țară sunt cauzate de boli provocate de fumat.
Mai mult, consumul de tutun generează cheltuieli de aproape un miliard de lei din bugetul de stat.
- În Spania a intrat în vigoare legea antifumat
- Cât de eficiente sunt campaniile antifumat?
- Cât de eficiente sunt mesajele antifumat de pe pachetele de ţigări?
- Un măr pentru o țigară! Campanie antifumat lansată de un grup de tineri în Capitală
- GATA cu fumatul în locurile publice. Intră în vigoare cele mai DURE RESTRICȚII ale legii antifumat
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii a premiat România pentru Legea antifumat