Efectul Brexit: Scoţia se îndepărtează tot mai mult de Marea Britanie
Parlamentul scoțian a votat cu largă majoritate respingerea planului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Votul este simbolic şi nu poate influenţa în niciun fel deciziile luate de Guvernul de la Londra. Este, în acelaşi timp, încă un semnal că Scoţia se depărtează de Marea Britanie, scrie Digi24.ro.
Moțiunea propusă de guvernul scoțian a fost adoptată cu 90 de voturi pentru și 34 împotrivă, acestea din urmă provenind în majoritate de la membrii Partidului Conservator. Acest vot "este un test-cheie cu privire la faptul dacă vocea Scoției este ascultată și dacă dorințele noastre pot fi acomodate în interiorul procesului din Marea Britanie", a declarat Nicola Sturgeon, prim-ministrul Scoției, înaintea scrutinului.
Deși la referendumul din 23 iunie 2016 votul per ansamblu a fost favorabil Brexit-ului, Scoția și Irlanda de Nord au votat majoritar pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană.
După referendum la care 62% dintre votanții din Scoția s-au pronunțat pentru rămânerea în UE, guvernul de la Edinburgh s-a angajat să întreprindă toate demersurile pentru repectarea acestui vot, inclusiv prin organizarea "foarte probabilă", conform prim-ministrului Nicola Sturgeon, a unui nou referendum privind independența provinciei.
- Cuvântul Brexit a intrat în dicționarul Oxford
- Marea Britanie vrea să se retragă de pe piaţa unică, din uniunea vamală şi din Curtea de Justiţiei a UE
- AVERTISMENT DUR. Brexitul va fi un șoc pentru bugetul UE
- Donald Trump va avea convorbiri telefonice cu Hollande, Merkel și Putin. Despre ce vor discuta
- Un nou pas spre Brexit! Parlamentul britanic a aprobat continuarea examinării proiectului de divorţ de UE
- Andrian Candu merge într-o vizită de lucru în Marea Britanie. Cu cine se va întâlni oficialul