Efectul uluitor pe care-l are ASPIRINA în cazul femeilor supraponderale
Doctorii au observat că greutatea ar avea un rol în ce privește riscul de cancer la sân, precum și în ce privește șansele de supraviețuire, iar un nou studiu arată că unul dintre cele mai accesibile medicamente ar putea contribui la prevenție, scrie realitatea.net.
Linda deGraffenried, profesor asociat de științe nutriționale la Universitatea din Texas, spune că femeile obeze au rezultate mai proaste după terapie cu hormoni, chimioterapie și terapia cu radiații, ceea ce i-a făcut pe doctori să creadă că acest lucru era influențat de alte afecțiuni pe care le aveau pacientele, precum diabet sau boli de inimă. Dar, se pare că pacientele obeze sunt diferite din punct de vedere biologic.
DeGraffenried și colegii săi au descoperit că în rândul femeilor cu un index al masei corporale mai ridicat, medicamentele antiinflamatoare nonsteroidiene precum aspirina, pot să scadă riscul de cancer la sân.
Studiul lor arată că femeiele supraponderale și obeze care au folosit astfel de medicamente în mod regulat au un risc de cancer la sân mai scăzut cu 52% decât femeile care nu au luat astfel de medicamente.
În cazul femeilor supraponderale, nivelul mai ridicat de țesut adipos determină producerea unei enzime – aromataza – implicată în producerea unui tip de estrogen numit estradiol.
Întrucât estrogenul este parte a “combustibilului” care determină dezvoltarea cancerului la sân, un nivel ridicat de aromatază indică un risc crescut de cancer la sân.
De asemenea, medicamentele care inhibă enzima nu sunt eficiente la femeile supraponderale întrucât țesutul adipos determină și alți factori importanți pentru supraviețuirea tumorilor, creându-se un cerc vicios în care cancer continuă să crească la femeile cu surplus de greutate.